A murit antrenorul Barcelonei din finala Cupei Campionilor Europeni câștigată de Steaua
Venables a fost selecționer al Angliei, între 1994 și 1996 și a dus echipa până în semifinalele Euro 1996.
În Premier League le-a antrenate pe Crystal Palace, Queens Park Rangers, Spurs .
Gary Lineker și Alan Shearer, foști mari jucători ai Angliei, au transmis mesaje emoționante după aflarea veștii.
„Devastat să aud că Terry Venables a murit. Cel mai bun, cel mai inovator antrenor pentru care am avut privilegiul şi plăcerea de a juca. A fost mult mai mult, însă, decât un mare manager. Era plin de viaţă, era fermecător, era spiritual, era un prieten. Ne va lipsi enorm de mult” a postat Gary Lineker.
„O veste extrem de tristă. Marele Terry Venables s-a stins din viaţă. RIP Boss. Îţi datorez atât de mult. Ai fost uimitor” - a spus și Alan Shearer.
Și Barcelona a marcat tristul moment, amintind de unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut clubul catalan.
Echipa Barcelonei în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, pierdută în fața Stelei:
Francisco Urruticoechea - Gerardo Concepcion, Migueli, Jose Ventosa, Julio Casas - Victor Munoz Manrique, Bernd Schuster, Marcos Alonso Pena, Angel Lamita- Steve Archibald, Francisco Carrasco Hidalgo.
Pentru australieni cel mai notabil aspect al domniei lui Venables a fost ratarea calificării la Cupa Mondială din 1998, în barajul cu Iranul.
Cu toate acestea i-au fost aduse omagii călduroase celui care a devenit cunoscut de toată lumea drept "El Tel", după ce a evoluat la Barcelona.
Sub conducerea lui Venables, Australia a ajuns până în finala Cupei Confederațiilor din 1997, unde a pierdut cu 6-0 în fața Braziliei după hat-trick-urile lui Ronaldo și Romario, și a intrat pentru prima dată în primele 30 de locuri în clasamentul FIFA.
Cu toate acestea, Sfântul Graal pentru Australia era să ajungă în finala Cupei Mondiale și părea să fie pe cale să facă acest lucru până când Iranul a marcat două goluri în ultima parte a meciului intercontinental de baraj de la sfârșitul anului 1997.
Venables a declarat mai târziu că nu s-a simțit niciodată atât de abătut ca în acea seară la Melbourne Cricket Ground, unde 85.000 de fani se adunaseră în speranța de a vedea cum Australia rupe lunga lor secetă de finale de Cupa Mondială.
"Terry nu a fost doar o persoană și un caracter deosebit, ci și un antrenor foarte special" , a declarat asistentul său la Socceroos, Les Scheinflug, într-un comunicat al Football Australia.
"Am fost incredibil de norocoși să îl avem la cârma echipei Socceroos. Terry a început călătoria noastră spre realizarea ambiției noastre de a reveni pe scena Cupei Mondiale (în 2006)".
Ange Postecoglou, australianul care conduce în prezent Spurs, a recunoscut și el influența pe care Venables a avut-o asupra fotbalului din Australia, după meciul de duminică al clubului din Premier League de pe stadionul Tottenham.
"Toți cei pe care l-am întâlnit și care au lucrat cu el vor spune că este de departe cel mai bun antrenor, manager, tactician pe care l-au întâlnit", a declarat Postecoglou reporterilor.