Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

A opta medalie pentru România la Jocurile Olimpice: Mihaela Cambei câștigă argintul

Costel Demian
Mihaela Cambei
Mihaela CambeiProfimedia
Halterofila Mihaela Valentina Cambei a cucerit medalia de argint la categoria 49 kg la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cambei a totalizat 205 kg, fiind devansată la ultima încercare din concurs de campioana olimpică en titre, chinezoaica Zhihui Hou, cu 206 kg.

Mihaela Cambei a ridicat 89, 91 și 93 de kg la proba smuls, fiind singura halterofilă din finală care a depășit 90kg. 

La aruncat, Cambei a reușit să ridice 106 kg, 110 kg. La a doua încercare, Mihaela a acuzat și o accidentare la antebrațul stâng. 

La cea de-a treia și ultima încercare, Cambei a reușit să ridice 112 kg, totalizând 205 kg. 

Aurul a fost cucerit de chinezoaica HOU Zhihui, care a depășit-o cu doar un kilogram, reușind să stabilească un nou record olimpic la ultima încercare, 117 kg.

Medalia de bronz a revenit thailandezei Surodchana Khambao, cu 200 kg.

Podium
PodiumFlashscore

Ultima medalie olimpică a României la haltere a fost adusă de Nicu Vlad în 1996, bronz la Atlanta. La JO din 2016, Gabriel Sîncrăian a obținut o medalie de bronz, dar ulterior a fost descalificat pentru dopaj.

România are acum opt medalii la JO 2024, trei de aur, patru de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obținut de Ancuța Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.