Adrian Mutu: Ar fi cea mai mare greșeală să îi privim de sus pe cei de la UTA
”Ne așteaptă un meci de luptă, pe un teren greu, cu echipă bună, care nu cred că își merită locul atât de jos în clasament. Cred că merita mai mult. Suntem pregătiți să abordăm acest meci așa cum am făcut-o întotdeauna, cu maximă seriozitate. Ne dorim o constanță în rezultate și sperăm să încheiem acest an bine”, a declarat Mutu.
”Până acum am văzut că pe teren propriu UTA iese la joc, are o echipă cu destul de multe șuturi pe poartă, cu jucători interesanți, un antrenor pe care îl cunosc foarte bine, dar totul depinde de noi. Îmi doresc să văd aceeași dorință de victorie până în ultimul minut, pentru că punctele sunt importante pentru a ne consolida poziția în clasament”, a completat tehnicianul Rapidului.
El spune că ar fi cea mai mare greșeală a elevilor săi să trateze cu superioritate partida de duminică.
”Ar fi cea mai mare greșeală să îi privească de sus pe cei de la UTA. Nu aș putea să îi iert dacă ar face lucrul acesta. Pentru că e un afront direct către fotbal, nu ai dreptul să faci așa ceva, indiferent pe ce poziție se află echipa adversă în clasament tu trebuie să respecți fotbalul, să tratezi fiecare meci cu seriozitate.”
”Ar fi un lucru care m-ar deranja foarte tare, mai ales că am trecut prin acest lucru, la meciul cu Chindia Târgoviște, când am pierdut și am spus că nu mai vreau să se repete astfel de lucruri. Trebuie să respectăm culorile acestui club și pe noi înșine”, a adăugat Mutu.
Tehnicianul a caracterizat perioada de când se află la conducerea echipei giuleștene ca fiind una bună, chiar dacă în anumite momente s-a văzut lipsa de experiență.
”Normal că îți dorești tot timpul să fii pe primul loc, dar au fost momente în care și experiența noastră de echipă mare în devenire și-a spus cuvântul. În anumite momente nu am știut să profităm de situație. Au fost și momente în care puteam obține mai multe puncte.”
”Suntem la un club la care există pretenții în fiecare moment, nu contează că ești pe primul sau pe ultimul loc, contează să tratezi cu seriozitatea și cu respect fiecare joc. Am 10 luni de când sunt la Rapid și, din 30 de meciuri în campionat, în momentul ăsta am câștigat 18. Nu cred că a fost un an rău, nu? Dar au fost momente când puteam să îl facem și mai bun”, a afirmat antrenorul.
După ce la finalul meciului cu Petrolul Ploiești a anunțat că Damien Dussaut, Jakub Vojtus și Younes Bnou Marzouk că nu vor mai face parte din lotul echipei, antrenorul rapidist a precizat, vineri, că urmează să stabilească împreună cu conducerea clubului numele celor care îi vor înlocui.
”Ne-am gândit și la sosiri, o să avem o discuție finală după ultimul joc. Cei trei au fost scoși din lot din motive strict tehnice, pur și simplu a fost o alegere pe care am făcut-o împreună cu clubul, pentru binele echipei.”
”O să încercăm să aducem acum în iarnă jucători în locul lor, care să ne ajute pe acest final de sezon. Vrem să luăm decizii bune în beneficiul clubului și sper să ajungă jucători noi care să ne dea un plus de calitate, pentru că avem nevoie”, a mai spus Adrian Mutu.
În ceea ce privește lupta pentru titlu, Mutu nu s-a arătat surprins de revenirea printre favorite a campioanei CFR Cluj.
”CFR a fost tot timpul o favorită. Faptul că sunt la egalitate de puncte cu Farul nu cred că surprinde pe nimeni. Poate surprizele suntem noi și Farul, pentru că celelalte erau și în anii trecuți.”
Rapid va întâlni formația UTA Arad, duminică, de la ora 20:30, în deplasare, în ultima partidă oficială din acest an, în cadrul etapei a 21-a a Superligii.