Alexi Pitu pleacă în Franța pentru a semna cu Girondins Bordeaux. ”Nu mă așteptam”
Internaționalul de tineret s-a arătat surprins de oferta de transfer primită pe numele său de la echipa din Hexagon.
”Sunt foarte fericit pentru acest transfer. Bine, încă nu s-a realizat, dar merg să fac vizita medicală și după voi vedea ce va fi. Am vorbit cu Mister (Gheorghe Hagi, n. red.) după meciul cu CFR și apoi am vorbit cu cei de acolo. Nu mă așteptam. Nu m-am gândit că o să mă transfer, dar am jucat, mi-am făcut treaba și a venit acest lucru. Este un pas important, un campionat puternic, o echipă importantă, cu tradiție, și sunt pregătit”, a declarat Pitu.
El speră să promoveze cu Girondins Bordeaux în prima ligă franceză la finalul acestui sezon.
”Sunt pe locul doi, sper să facem o figură frumoasă până în vară. Nu am emoții sunt pregătit pentru ceea ce va urma. Îmi doresc să am evoluții cât mai bune, să joc cât mai bine, și apoi vom vedea ce va fi. Nu vreau să mă compar cu alți jucători. Normal că sunt optimist, cred în calitățile mele și cred că pot să mă impun acolo”, a adăugat Pitu.
Format la Academia de fotbal Gheorghe Hagi, Alexi Pitu (20 de ani), a evoluat până acum doar la Viitorul Constanța și Farul Constanța, fiind convocat la toate loturile echipelor naționale de juniori și tineret.