Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Alin Firfirică: ”Încă nu îmi vine să cred că sunt în această finală olimpică la disc”

Agerpres
Alin Firfirică
Alin FirfiricăAFP
Atletul român Alin Alexandru Firfirică a declarat, luni, că încă nu îi vine să creadă că s-a calificat în finala de la aruncarea discului la Jocurile Olimpice de la Paris.

”Parcă plutesc pe un norişor, încă nu îmi vine să cred că fac parte din această finală olimpică! Mi-am dorit-o foarte mult. Am plecat de acasă cu gândul acesta. Meritam acest lucru. Chiar mi-am dorit enorm. E un vis devenit realitate. Vă vorbesc din tot sufletul, iar bucuria este imensă. În finală voi da tot ce voi putea, dar cel mai important este că voi fi acolo”, a spus Firfirică.

”Nu am început foarte bine, prima aruncare (61,98 m) nu a fost chiar aşa cum mi-aş fi dorit-o, a doua (ratată) nici atât. Ştiam că după primele două aruncări nu aveam nicio şansă la finală, dar nu puteam să accept. Când am intrat pentru a treia aruncare, singurul lucru pe care îl aveam în cap era cât de mult am fost plecat, cât de mult am stat în cantonamente, departe de familie. M-am concentrat cât am putut şi am reuşit aruncarea de finală”, a mărturisit Firfirică.

Atletul român Alin Alexandru Firfirică s-a calificat, luni, în finala probei de aruncare a discului, la Jocurile Olimpice de la Paris, cu performanța de 63,66 metri.

Firfirică (28 ani), care la JO de la Tokyo nu a trecut de calificări, a fost al cincilea în Grupa B şi a prins finala de 12 cu a 11-a performanță.

Cea mai bună aruncare a avut-o lituanianul Mikolas Alekna, recordmanul mondial, cu 67,47 metri.

Finala va avea loc în data de 7 august (21:25).

România nu a mai obținut o medalie olimpică la atletism din 2008, când Constantina Diță câştiga aurul la maraton.