Ana Bogdan și Irina Begu părăsesc turneul olimpic din primul tur
Ana Bogdan (31 ani, 96 WTA), aflată la debutul său olimpic, s-a înclinat după o oră şi 40 de minute în fața numărul cinci mondial, una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit, cu finale la Roland Garros şi Wimbledon în acest an.
Ana Bogdan nu traversează un moment prea bun, aceasta fiind a cincea sa înfrângere consecutivă, serie începută chiar la Roland Garros în turul al treilea.
Românca a avut un debut bun de meci şi a condus cu 4-1 în primul set, dar apoi a pierdut patru gameuri la rând, fiind învinsă cu 7-5. Paolini a controlat actul secund, câştigând cu 6-3.
Meciul s-a desfăşurat pe terenul Suzanne-Lenglen, cu acoperişul tras, din cauza ploii.
Ana Bogdan va juca şi la dublu feminin, alături de Jaqueline Cristian, adversarele din primul tur fiind japonezele Shuko Aoyama/Eni Shibahara.
Irina Begu i-a pus probleme Igăi Swiatek
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, liderul mondial la zi, cu 6-2, 7-5, sâmbătă, în prima rundă a probei feminine de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, turneu găzduit de arenele de la Roland Garros.
Swiatek (23 ani) s-a impus după o oră şi 45 de minute, revenind în setul al doilea după ce Begu (33 ani, 136 WTA) a avut 5-3.
Swaitek câştigase şi primul lor meci direct, în 2021, în turul al treilea la Wimbledon, cu 6-1, 6-0.
Meciul s-a desfăşurat pe terenul Philippe-Chatrier, cu acoperişul tras, din cauza ploii.
Begu se află la a treia sa ediție a Jocurilor Olimpice, după ce a pierdut în primul tur la simplu şi în 2012 la Londra şi în 2016 la Rio. Cel mai bun rezultat olimpic al său este atingerea sferturilor de finală la dublu mixt în 2016, alături de Horia Tecău.
Irina Begu va juca la Paris şi la dublu feminin, alături de Monica Niculescu, împotriva taiwanezelor Su-Wei Hsieh/Chia Yi Tsao.
Begu şi Niculescu au pierdut în primul tur la dublu feminin la Rio, în fața taiwanezelor Hao-Ching Chan/Latisha Chan.