Ancelotti, prețul victoriei cu Valencia: "Accidentarea lui Militao este mai gravă decât cea a lui Benzema"
Cele două goluri ale partidei au fost marcate de Asensio și Vinicius, la începutul reprizei secunde, ambele reușite avându-l pe Benzema drept co-autor.
Carlo Ancelotti a apreciat după meci pragmatismul echipei sale în victoria cu ”liliecii” și este mulțumit de modul cum a încheiat Real luna ianuarie, una foarte încărcată.
"Am făcut un meci bun, cu o primă repriză ceva mai slabă decât a doua. Însă, în repriza a doua, când adversarul a redus din intensitate, am profitat la maxim de ocaziile avute. Ianuarie a fost o lună grea după terminarea Cupei Mondiale, dar s-a terminat cu bine. Vom vedea în februarie", a spus Ancelotti.
Benzema a fost înlocuit în meciul de-aseară după numai o oră de joc, actualul deținător al Balonului de Aur acuzând o problemă la coapsă, în timp ce Militao a părăsit terenul încă din prima repriză din cauza unor dureri la inghinali.
Ancelotti speră că va putea miza, totuși, pe atacant în următorul meci de campionat, dar previziunile pentru Militao sunt puțin mai pesimiste.
"Nu am avut timp să discut cu echipa medicală. Karim pare să aibă o mică problemă, dar Militao nu va fi apt duminică. Sunt doi profesioniști, pentru că mi-au cerut să fie înlocuiți. Îi vom evalua pe amândoi mâine. Accidentările sunt ceva normal în această perioadă a sezonului", a mai spus Ancelotti.
Benzema a fost implicat în 11 goluri în ultimele 12 apariții ale sale pentru Real Madrid în toate competițiile, după ce a înregistrat doar cinci contribuții la goluri în primele sale nouă meciuri din acest sezon.
După deplasarea de duminică de la Mallorca, ”Galacticii” pleacă în Maroc pentru Campionatul Mondial al Cluburilor, unde miercurea viitoare vor întâlni, în semifinale, fie pe Seattle Sounders, fie pe Al Ahly.
Astfel, jucătorii lui Ancelotti vor avea nevoie de doar două victorii, pentru a se încorona campioni ai lumii pentru a cincea oară.