Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Antrenorul Flavius Stoican și-a prelungit contractul cu FC Botoșani până în 2025

Antrenorul Flavius Stoican și-a prelungit contractul cu FC Botoșani până în 2025
Antrenorul Flavius Stoican și-a prelungit contractul cu FC Botoșani până în 2025Profimedia
Clubul de fotbal FC Botoșani a anunțat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, prelungirea contractului cu antrenorul Flavius Stoican până în anul 2025.

”Numit antrenor principal al FC Botoșani în luna decembrie 2022, Flavius Stoican și-a prelungit astăzi contractul cu gruparea ”roș-alb-albastră” până în 2025”, se arată pe site-ul citat.

Președintele grupării din Botoșani, Cătălin Anton, a declarat că decizia de prelungire a contractului este un mesaj de încredere acordat tehnicianului.

”Investim capital de încredere în domnul Flavius Stoican. Având în vedere munca pe care a depus-o la clubul nostru până în prezent dar și rezultatele pe care le-a obținut echipa noastră cu domnul Flavius Stoican pe bancă, Consiliul Director a decis prelungirea contractului până în 2025.

”Este un mesaj ferm din partea conducerii, a acționariatului, un vot de încredere pe care i-l acordăm domnului Flavius Stoican pentru că ne dorim ca împreună să realizăm performanță la FC Botoșani”, a spus Anton.

În vârstă de 46 de ani, Flavius Stoican a fost numit antrenor principal la FC Botoșani la 10 decembrie 2022, în locul lui Mihai Teja care își reziliase contractul o lună mai devreme.

În actualul sezon, Stoican a mai antrenat echipa CS Mioveni între 24 august și 1 octombrie 2022.

Tehnicianul le-a mai pregătit în cariera sa pe Dinamo II, Chindia Târgoviște, Dinamo București, FC Voluntari, Zimbru Chișinău, Pandurii Târgu Jiu, Poli Iași, Petrolul Ploiești, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și FC U Craiova.