AS Roma a smuls in extremis un egal în meciul de acasă cu Torino FC
Echipa gazdă a fost impulsionată de introducerea, la mijlocul reprizei secunde, a argentinianului Paulo Dybala, revenit după o accidentare.
Torino a deschis scorul în minutul 55 prin polonezul Karol Linetty, care nu a fost convocat la naționala țării sale pentru Cupa Mondială 2022. În minutul 90+1, Andrea Belotti a ratat un penalty obținut de Dybala, atacantul venit în acest sezon de la Torino trimițând în bară. Trei minute mai târziu, Dybala a nimerit transversala, iar mingea a ajuns la Nemanja Matic, care a înscris cu un sut de la marginea careului.
Jose Mourinho, antrenorul gazdelor, a fost eliminat pentru proteste în minutul 89.
În clasament, Roma este pe locul 7, cu 27 de puncte, la 14 puncte de liderul Napoli. Torino, cu 21 de puncte se află pe locul 9.
Duminică mai au loc meciurile AC Milan - Fiorentina si Juventus - Lazio Roma, după care campionatul se va întrerupe pentru a face loc Cupei Mondiale din Qatar (20 noiembrie - 18 decembrie).