Au venit întăririle. Trei transferuri de titlu pentru Dan Petrescu
Dacă până în momentul de față clubul din Gruia a anunțat doar venirea atacantului croat Anton Maglica, în vârstă de 31 de ani, care a evoluat în ultimul an și jumătate în Cipru pentru APOEL Nicosia, astăzi, echipa campioană a obținut semnăturile altor trei jucători. Astfel, potrivit Prosport, la clujeni au ajuns Krasniqi, Țîru și Peteleu.
Ermal Krasniqi este kosovarul despre care Dan Petrescu a anunțat în mai multe rânduri că este una din prioritățile sale în acestă campanie de transferuri. Mijlocașul de bandă stânga a fost remarcat de antrenor în partidele cu FC Ballkani din grupele de Conference League, unde l-a avut ca adversar.
Bogdan Țîru vine la Cluj de la Jagiellonia Bialystok, echipă clasată pe locul 13 în Polonia. Fundașul a fost om de bază la această formație în ultimul sezon, fiind titular în 15 din cele 17 partide jucate de clubul polonez în campionat.
Iar Andrei Peteleu vine de la Kisvarda (locul 3 în Ungaria) pentru care a evoluat în 9 partide în actualul sezon. Aripa de 30 de ani a mai fost la CFR între 2016 și 2020, înainte să se transfere la Sheriff Tiraspol, și este un fotbalist pe care Dan Petrescu îl știe foarte bine.
CFR și-a ales ca destinație Spania pentru stagiul de pregătire din această iarnă. Clujenii se vor antrena timp de 12 zile în localitatea Oliva Nova din sudul peninsulei.
Înainte de plecarea în cantonament, antrenorul clujenilor a declarat că, în perioada următoare, clubul feroviar nu intenționează să transfere mai mult de 3-4 jucători.
”O să fie schimbări în lot, dar nu prea mari, cred că vor fi trei-patru schimbări”, a fost declarația lui Dan Petrescu pentru site-ul oficial al campioanei.
Clujenii au programat primul amical pe 11 ianuarie împotriva lui Holstein Kiel, o formație din liga secundă germană.