Barcelona nu transferă nimic în această iarnă. ”Nu ne permite fair-play-ul financiar”
"Nu va exista nicio mișcare, decât dacă va fi ceva neașteptat. Am făcut tot ce era de făcut în timpul verii. Antrenorul este mulțumit. Ne vom îmbunătăți la momentul potrivit, dar în acest sezon putem face față fără probleme cu această echipă", a declarat președintele catalan la emisiune televizată.
Laporta a mai dezvăluit că noile regului ale Fair-playului financiar pun în dificultate clubul catalan.
"În urmă cu două săptămâni au schimbat din nou regulile de fair-play. În acest moment suntem la -26 de milioane de euro. Dacă vom ajunge până în fazele superioare ale Europa League, am putea ajunge până la -21 de milioane. Deci oricum echipa pe care o avem în momentul de față este cea care va termina sezonul", a mai punctat Laporta.
Deși nu va face vreo achiziție semnificativă în această iarna, Laporta a precizat că clubul catalan nici nu va vinde nimic, făcând și o scurtă trecere în revistă a situației celor mai importanți jucători, despre care s-a scris că ar putea pleca.
"Dembélé nu este de vânzare. Este unul dintre cei mai importanți jucători pe care îi avem și unul dintre pilonii ehipei. Dar el nu este de vânzare pentru 70 de milioane sau pentru orice altă sumă. Pentru Frenkie de Jong a existat interes, dar nu l-am vândut, și nici nu îl vom vinde. Este un mare jucător. De asemenea, nici Ansu nu este de vânzare.
Busquets este căpitanul nostru prin excelență. Suntem încântați de el și la finalul sezonului vom discuta, pentru că eu cred că mai are încă multe de spus în fotbal. Dacă îi vom prelungi contractul, acesta va fi anual. Ruben Neves este un mare jucător, dar trebuie să vedem înainte ce va fi cu Busquets. BaldeBalde este bine și vrea să rămână la Barça”, a mai spus Laporta, citat de cotidianul AS.