Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

U-BT Cluj-Napoca a cucerit al şaselea său titlu de campioană a României

Agerpres
U-BT Cluj-Napoca a cucerit al şaselea său titlu de campioană a României
U-BT Cluj-Napoca a cucerit al şaselea său titlu de campioană a RomânieiU-BT Cluj-Napoca Facebook
U-BT Cluj-Napoca a cucerit al şaselea său titlu de campioană a României, după ce a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul de 97-89 (24-22, 20-19, 32-30, 21-18), joi seara, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în al cincilea meci al finalei Ligii Naționale de baschet masculin.

”U”, care s-a impus cu 4-1 la general în finală, a mai câştigat titlul în 2011, 2017, 2021, 2022 şi 2023.

Clujenii au câştigat primele două meciuri de acasă, cu 95-64 şi 74-69, apoi, în următoarele două partide, de la Oradea, vicecampioana CSM CSU Oradea a câştigat cu 94-92 şi a pierdut cu 80-108, ”U” câştigând meciul cinci, cu 97-89.

U-BT Cluj-Napoca şi-a crescut constant avantajul în ultimul meci, câştigând la o diferență de opt puncte.

De la învingători s-au remarcat Bryce Jones, cu 22 de puncte, Jarell Alexander Eddie, cu 16 p, 3 recuperări, Adam Amani Andrea Mokoka, 15 p, 5 rec, Dennis Jerome Seeley Jr, 10 p, 5 pase decisive, Patrick Neal Richard, 10 p, 5 rec, 8 pd și Mareks Mejeris, 10 p, 4 rec.

De la orădeni s-au evidențiat Kristopher Jameil Richard, 25 p, 3 rec, 4 pd, Donatas Tarolis, 14 p, 6 rec, Cătălin Lucian Baciu, 10 p, 6 rec.

În finala din sezonul trecut, ''U'' a câştigat titlul cu scorul general de 4-2, după ce orădenii au ieşit victorioşi în primele două meciuri.