Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

CSM Oradea, la a treia victorie consecutivă în FIBA Europe Cup

Agerpres
CSM Oradea și-a luat revanșa în fața celor de la Cholet
CSM Oradea și-a luat revanșa în fața celor de la CholetProfimedia
CSM Oradea a învins echipa franceză Cholet Basket cu scorul de 77-69 (17-27, 18-15, 23-12, 19-15), miercuri seara, în Oradea Arena, într-un meci din Grupa E a competiției masculine de baschet FIBA Europe Cup.

Echipa orădeană a obținut astfel a treia sa victorie consecutivă, toate pe teren propriu, după un debut cu stângul la Cholet (81-99).

Formația din Hexagon a început foarte bine partida de la Oradea, iar după primele zece minute avea un avans de zece puncte, 27-17. Jucători antrenați de Cristian Achim au început cursa de revenire și au reușit să câștige în cele din urmă, deși finalul a foast destul de strâns.

Mark Ogden, cu 17 puncte, 9 recuperări, a fost cel mai bun om al orădenilor, dar prestații bune au avut și Nikola Markovic, cu 13 p, 5 rec, Justin Carter, 11 p, 3 rec, 4 pase decisive, Erick Neal, 11 p, 8 pd, Kris Richard, 11 p.

MVP-ul oaspeților a fost Justin Patton, cu 15 p, 10 rec, 3 pd, susținut de Perry Ellis, 17 p, 4 rec, T.J. Campbell, 13 p, 3 pd.

Tot miercuri are loc și meciul Kangoeroes Basket - Rilski Sportist Samokov.

CSM CSU Oradea ocupă primul loc, cu 7 puncte, urmată de Cholet Basket, 6 puncte, Kangoeroes Basket, 5 puncte, Rilski Sportist, 3 puncte.

Partidele din penultima etapă se vor juca pe 22 noiembrie (Cholet Basket - Kangoeroes Basket) și 23 noiembrie (Rilski Sportist - CSM CSU Oradea).

Vezi aici toate statisticile în meciul CSM Oradea - Cholet.