Bayern învinge ușor o echipă de liga a treia în Cupa Germaniei, dar îl pierde pe Gnabry
Kane, care a marcat un hat-trick în victoria zdrobitoare cu 7-0 împotriva lui VfL Bochum sâmbătă, a fost de această dată odihnit de antrenor și lăsat toată partida pe bancă. A fost o decizie bună, pentru că un alt jucător de bază al bavarezilor a avut ghinion. Serge Gnabry va fi indisponibil mai multe partide după ce a suferit o fractură de cubitus la antebrațul stâng în urma unei faze care nu anunța nimic. Gnabry a fost înlocuit după un tackling în minutul 11 al meciului de cupă. "Serge va fi operat mâine și va lipsi câteva săptămâni. Este o lovitură amară pentru el personal, dar și pentru noi. Este un jucător important și un super caracter", a declarat antrenorul Thomas Tuchel după meci.
Antrenorul luiBayern, Thomas Tuchel, căruia îi lipseau de asemenea trei dintre fundașii săi centrali din cauza unor accidentări, a optat pentru Mathys Tel, în vârstă de 18 ani, și Eric Maxim Choupo-Moting în față.
Cei doi au combinat perfect: Tel a trimis o centrare în careu, iar Choupo-Moting a înscris, aducând rapid avantajul pe tabelă pentru Bayern, în minutul 9.
Portarul israelian Daniel Peretz și-a făcut debutul în poarta lui Bayern, dar a fost rareori deranjat într-o partidă care a curs într-un singur sens.
Meciul a fost întrerupt o jumătate de oră din cauza fanilor lui Bayern, care au aruncat sute de mingi de tenis pe teren, în semn de protest față de decizia Federației de a organiza Supercupa Germaniei, luna trecută, chiar în ziua primului tur al Cupei. Această programare a obligat Bayern să își amâne meciul din prima rundă a cupei până ieri.
Konrad Laimer a făcut 2-0 cu o lovitură de cap în minutul 40, iar Frans Kraetzig, în vârstă de 20 de ani, a înscris din voleu la ultimul șut din prima repriză.
Internaționalul francez de tineret Tel a închis tabele pentru Bayern dintr-un unghi închis în minutul 85, continuându-și forma bună, având. Tel are și trei goluri în campionat până acum în acest sezon.