Beşiktaş aduce o legendă olandeză, după ce rivalii de la Fenerbahce l-au angajat pe Mourinho
În sezonul 2023-2024, Beşiktaş a câştigat Cupa Turciei, însă a încheiat Super Lig doar pe locul 6, la distanță uriaşă, 46 de puncte, de campioana Galatasaray.
Giovanni van Bronckhorst, fost jucător important al naționalei Olandei, cu 106 selecții, şi al unor cluburi ca Arsenal sau FC Barcelona, a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă unul.
El nu mai pregătise nicio echipă după ce a fost concediat în noiembrie 2022 de Glasgow Rangers, pe care cu o jumătate de an mai devreme o dusese în finala Europa League.
Beşiktaş a încheiat stagiunea avându-l pe banca tehnică pe interimarul Serdar Topraktepe, soluție găsită de şefii clubului după concedierea portughezului Fernando Santos, cel sub conducerea căruia naționala lusitană a câştigat EURO 2016.
În ianuarie, Fernando Santos îl înlocuise la echipa din Istanbul pe Riza Calimbay.
La începutul anului, pe lista conducătorilor clubului Beşiktaş s-a aflat şi românul Mircea Lucescu, fost antrenor al ''vulturilor negri'', conform presei turce.
Recent, presa a scris că Răzvan Lucescu, tehnicianul lui PAOK Salonic, a fost şi el în vizorul grupării din Istanbul.
Unul dintre cei mai faimoşi antrenori, portughezul Jose Mourinho, a semnat zilele trecute cu Fenerbahce, una din marile rivale ale lui Beşiktaş.