Beșiktaș și Gaziantep se bat pentru Maxim. ”Va fi alături de noi în sezonul viitor"
Decizia a venit după retragerea clubului din Gaziantep ca urmare a cutremurului care a lovit Turcia pe data de 6 februarie.
Românul a fost bine primit la gruparea din capitala Turciei, iar oficialii lui Beșiktaș l-ar dori și în sezonul următor, asta deși contractul lui Maxim cu Gazientep expiră abia în vara lui 2024.
Fotbalistul de 32 de ani a fost adus la ”vulturi” pentru a-l înlocuit pe Dele Alli, mijlocașul împrumutat de la Everton fiind departe de forma avută pe vremea când evolua în tricoul lui Tottenham și era cotat la 100 de milioane de euro.
Potrivit presei din Turcia, românul nu ar refuza să continue la Beșiktaș, cu toate că a fost folosit doar câteva minute în cele două partide pe care clubul din capitală le-a jucat de la venirea sa.
Pe de altă parte, conducerea lui Ganziantep nici nu vrea să audă de eventual transfer definitiv al românului la Istanbul.
"Maxim este într-adevăr un jucător foarte valoros, iar caracterul și conduita sa în afara terenului sunt extraordinare. Sunt foarte fericit că îl cunosc și că am ocazia să lucrez cu el. Maxim este un jucător foarte important pentru noi, care merită să joace la echipe mai mari. El va da, cu siguranță, un plus de valoare echipei Beșiktaș. În contractul său nu există nicio opțiune de cumpărare verbală sau scrisă. Maxim va fi alături de noi în sezonul următor", a precizat antrenorul lui Gaziantep, Erdal Guneș, la un post de radio din Turcia.
Maxim a devenit primul român care joacă pentru Beșiktaș din 2006 încoace. Ultimul român care a evoluat pentru gruparea turcă a fost Daniel Pancu, fostul rapidist jucând pentru Beșiktaș între 2002 și 2006, fiind antrenat în primele două sezoane chiar de Mircea Luceascu.
Maxim a evoluat trei sezoane și jumătate pentru Gazientep, marcând 40 de goluri și oferind 17 assisturi. Înainte de a se transfera în Turcia, Maxim a mai jucat în Germania la Mainz și Stuttgart.
Românul original din Piatra-Neamț nu a fost inclus de Edi Iordănescu în lotul lărgit pentru dubla cu Andorra și Belarus de la sfârșitul acestei luni, singurul român din campionatul turc propus de selecționer fiind Valentin Gheorghe de la Umraniyespor.