Bianca Andreescu, eliminată în optimi la Adelaide/Sabalenka revine spectaculos
Andreescu (23 ani, locul 46 WTA), câștigătoarea US Open în 2019, trecuse greu în primul tur, cu 0-6, 7-6 (7/3), 6-1, de jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza.
Kazaha Elena Rybakina, campioana en titre de la Wimbledon, a părăsit la rândul ei competiția de la antipozi, înclinându-se în trei seturi, 7-6 (7/5), 2-6, 3-6, în fața urainencei Marta Kostyuk.
Într-un alt meci, belarusa Arina Sabalenka, favorita numărul 2, a dispus în două seturi, ambele câștigate la tiebreak, 7-6 (10/8), 7-6 (7/3), de rusoaica Liudmila Samsonova.
Sabalenka a început greoi și s-a văzut în dificultate, fiind condusă cu cinci game-uri la unu, dar a revenit pentru a salva șase mingi de set și s-a impus în cele din urmă la tie-break.
După ce cele două jucătoare au făcut schimb de break-uri la începutul setului următor, Sabalenka s-a dovedit din nou mai puternică în tie-break pentru a obține prima victorie a sezonului în două ore și 15 minute.
"Când ești condusă cu 1-5 nu mai ai nimic de pierdut și ataci fără să mai gândești prea mult", a spus Sabalenka, care și-a luat revanșa după înfrângerea suferită în noiembrie în fața rusoaicei Samsonova la Guadalajara.
"Cred că asta m-a ajutat foarte mult să rămân în set și să continui să lupt, să încerc în continuare... Cu siguranță este greu să începi după un prim tur fără adversar și mai ales împotriva unei jucătoare ca Liudmila.
"Este o jucătoare incredibilă, cu un serviciu puternic, așa că a fost un meci greu și sunt super fericită cu această victorie."
Rezultate - turul 2 (optimi)
Markéta Vondrousova (Cehia) - Kaia Kanepi (Estonia) 6-0, 6-4
Marta Kostiuk (Ucraina) - Elena Rîbakina (Kazahstan) 6-7 (5/7), 6-2, 6-3
Arina Sabalenka (Belarus/N.2) - Liudmila Samsonova (Rusia) 7-6 (10/8), 7-6 (7/3)
Veronika Kudermetova (Rusia/N.4) - Bianca Andreescu (Canada) 6-4, 6-0