Bianca Ghelber s-a calificat în finala probei de aruncare a ciocanului
Ghelber a evoluat în Grupa A a calificărilor, pe care a încheiat-o pe cinci, cu 71,42 metri.
În finală s-au calificat aruncătoarele care au îndeplinit standardul olimpic (73 metri) sau cu cele mai bune 12 aruncări. Cea mai bună performanță a reuşit-o finlandeza Krista Tervo, cu 74,79 m.
După calificarea în finală, Ghelber a răsuflat ușurată. "Am trăit cu multe emoții aceste clipe, dar sunt bucuroasă că m-am calificat în finală", a spus emoționată Bianca. "Mă bucur că m-am calificat în primele 12. În finală va fi alt concurs. Sper ca acolo să mă autodepășesc, să prind ziua cea mai bună, să fiu în formă maximă și să îmi fac record personal. Asta îmi doresc din tot sufletul!"
Ghelber (34 ani) participă la a patra sa ediție a Jocurilor Olimpice, după ce la Tokyo a fost a şasea în finală. La JO de la Londra (2012) a fost a 17-a, iar la JO 2008 nu a trecut de calificări.
Finala este programată pe 6 august, de la ora 20:57.
România nu a mai câştigat o medalie olimpică la atletism din 2008, de la Beijing, când Constantina Diță cucerea aurul la maraton.