Biletele vândute pentru Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris au depășit recordul istoric
"Era un record deținut de Jocurile de la Atlanta din 1996, de 8,3 milioane de bilete, și am depășit deja acest total acum ceva timp", a declarat joi pentru AFP organizatorul Jocurilor din 2024, Tony Estanguet.
"Am dat 8,6 milioane de bilete pentru Jocurile Olimpice și peste un milion pentru Jocurile Paralimpice", a relatat el.
Organizatorii de la Paris estimează că acest total va crește la 10 milioane pentru competiția sportivă din 26 iulie - 11 august și la 3,4 milioane pentru Jocurile Paralimpice organizate între 28 august și 8 septembrie.
"Vestea bună este că, în această ultimă etapă, punem la dispoziție o serie de bilete pentru o mulțime de sporturi", a declarat Estanguet.
"Există o mulțime de opțiuni foarte bune la prețuri diferite atât pentru Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice, cât și pentru ceremoniile de deschidere și de închidere".
El a adăugat: "Suntem mândri că am bătut deja recordul, dar putem face și mai mult."