Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Bogdan Stelea: "Nu am argumente să vorbesc despre o calificare a României la un CM"

Bogdan Stelea: "Nu am argumente să vorbesc despre o calificare a României la un CM"
Bogdan Stelea: "Nu am argumente să vorbesc despre o calificare a României la un CM"Profimedia
Bogdan Stelea a declarat că echipa națională de fotbal a României este "o nebuloasă" și că nu are argumente pentru a vorbi despre o eventuală calificare a acesteia la o ediție a Cupei Mondiale.

"Nu am argumente să vorbesc despre o calificare a României la o Cupă Mondială. Ar trebui să mă aventurez și nu e deloc genul meu. Nu am niciun argument să vorbesc despre așa ceva. Din moment ce naționala pierde cu Muntenegru, cu Armenia... pe ce să mă bazez spunând că ne calificăm la nu știu ce ediție de Cupă Mondială? Noi trebuie ajungem la un anumit nivel și după aia să vorbim despre Cupa Mondială", a spus Stelea.

"Nici la Campionatul European nu sunt convins că ne vom califica... nu, nu... în momentul de față pentru mine echipa națională a României este o nebuloasă. Şi întreg fotbalul românesc e o nebuloasă, pentru că nu se fac lucrurile cum trebuie. Eu aș vrea să vorbesc și să fiu optimist, dar nu sunt. Acum sunt într-o expectativă, stau și mă uit la ce se întâmplă. Şi în funcție de ce văd pot să mai spun lucruri", a adăugat Bogdan Stelea.

"Dar ce îmi oferă în momentul de față fotbalul românesc? Păi să ne uităm câte echipe avem în cupele europene în primăvară. Una singură. Deci pe ce să mă bazez să vorbesc despre Cupa Mondială? Nu am pe ce", a spus fostul portar care a participat cu România la trei ediții ale Cupei Mondiale, 1990, 1994 și 1998.

Stelea nu se așteaptă la mari surprize la Cupa Mondială din Qatar care va începe la sfârșitul acestei săptămâni.

"E ceva inedit, dar s-ar putea până la urmă să fie o idee bună, ținând cont că fiind în perioada asta jucătorii ar trebui să fie la maximum de formă. Așa că ar trebui să fie o Cupă Mondială cu un nivel de joc destul de bun. Surprize mari n-au fost niciodată la Cupa Mondială. Că pierde sau câștigă vreo echipă cu 7-0 sau 8-0 ține de o conjunctură, de un moment", a completat fostul portar.

"Dar surprize mari nu vor fi, pentru că echipele mari ajung mereu în fazele superioare. Şi o vor face și de data asta, așa cred eu. Pentru că în trecut doar Croația care a ajuns într-o finală de Cupă Mondială a făcut o mare surpriză... Deși nici asta nu e o surpriză uriașă, pentru că aveau antecedente croații, au terminat pe locul 3 în 1998. Așa că nu cred vor fi cine știe ce surprize", a explicat el.

În opinia sa, Argentina are puterea să își adjudece trofeul pus în joc.

"Îmi e greu să spun acum cine va câștiga trofeul. Însă eu mi-aș dori să câștige Argentina. Obiectiv privind lucrurile, cred că are șanse mari. Nivelul de joc din ultimele partide, câștigarea turneului Copa America, victoria cu Brazilia la ea acasă... deci Argentina are atuuri suficiente", a precizat fostul fotbalist.

Bogdan Stelea susține că nu va plânge nimeni după Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, chiar dacă aceasta va fi ultima lor participare la un turneu final.

"Probabil că va fi ultimul lor turneu final. Dar cei doi vin în Qatar din două posturi diferite. Ronaldo nu e într-un moment foarte fericit acum, în timp ce Messi e mult, mult mai bine la PSG, e într-o conjunctură care îi este favorabilă. Ronaldo încă de la începutul sezonului este tot timpul într-o situație conflictuală și cred eu că a gestionat destul de greșit totul", consideră Stelea.

"Nu știu dacă le vom simți lipsa... sunt fotbaliști extraordinari, au făcut istorie, dar viața merge înainte. Nu văd de ce le-am simți lor lipsa. Nu va sta toată lumea acuma să plângă după Messi și Ronaldo. Nu a plâns nimeni când s-au lăsat Maradona, Pele, Cruyff sau Platini. Asta e, o să trăim cu amintirile lor și nimic mai mult."

"Din spate vin jucători, normal. Mbappe are șansa să aibă în spate o echipă puternică. La fel e și Neymar, care e destul de tânăr și ar putea să facă lucruri importante la nivel mondial. Haaland e un jucător de asemenea determinant, numai că Norvegia nu e o echipă atât de importantă. Așa că el nu știu ce ar putea să facă la nivel de echipă națională", a adăugat fostul internațional.

A 22-a ediție a Cupei Mondiale la fotbal se va desfășura în Qatar în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie 2022. Aceasta va fi prima Cupă Mondială organizată în lumea arabă și a doua organizată în Asia după ediția 2002 din Coreea de Sud și Japonia. Turneul final din Qatar va fi ultimul care se va desfășura într-un sistem cu 32 de echipe, numărul urmând să crească la 48 de selecționate începând cu CM 2026 din SUA, Mexic și Canada.

Echipa națională a României nu s-a calificat la Cupa Mondială 2022 din Qatar. România a participat la șapte ediții ale Cupei Mondiale, 1930, 1934, 1938, 1970, 1990, 1994 și 1998. Cel mai bun rezultat a fost obținut la ediția 1994 din Statele Unite ale Americii, când a atins faza sferturilor de finală.

Stelea a evoluat în două meciuri la Cupa Mondială din 1994 și în toate cele patru partide ale tricolorilor la CM 1998.