Usik, nevoit să lupte cu croatul Hrgovic, înainte de meciul cu Tyson Fury
IBF l-a informat săptămâna trecută pe Usik, 35 ani, neînvins în 20 de meciuri, că este obligat să boxeze cu Hrgovic, challenger oficial, dacă nu vrea să piardă această centură. Croatul de 30 ani este de asemenea neînvins în 15 meciuri, dintre care 12 le-a câștigat înainte de limită.
Ca boxer amator, Hrgovic este vicecampion olimpic (super-grea) la JO 2016 și campion european în 2015. El a făcut pasul la profesionism în septembrie 2017.
Aleksandr Karsiuk, promotorul lui Usik, a declarat miercuri că această posibilă luptă a lui Usik cu Hrgovic nu va afecta meciul de unificare a titlurilor cu Fury, prevăzut la începutul anului viitor, cel mai probabil în Orientul Mijlociu.
Fury, 34 ani, va boxa la rândul său pe 3 decembrie cu Derek Chisora, pe care l-a învins deja confortabil în 2011 și 2014.