Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Britanicul Lando Norris, demoralizat după ce a pierdut aproape orice şansă la titlu în Formula1

Agerpres
Lando Norris
Lando NorrisSHAWN THEW / EPA / Profimedia
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a afirmat că s-a simțit demoralizat timp de o săptămână, iar două nopți nu a putut să doarmă, după ce şi-a văzut spulberate aproape toate şansele de a deveni campion mondial de Formula 1, la finalul Marelui Premiu al Braziliei de la Interlagos, desfăşurat pe 3 noiembrie.

Norris va aborda Grand Prix-ul de la Las Vegas (Nevada), din acest weekend, cu un deficit de 62 de puncte față de olandezul Max Verstappen (Red Bull), deținătorul titlului şi actualul lider al clasamentului general, în condițiile în care au mai rămas în joc doar 86 de puncte în ultimele trei curse ale sezonului.

Verstappen va cuceri al patrulea său titlu mondial consecutiv dacă îl va devansa pe Norris pe circuitul stradal de la Las Vegas, după revenirea spectaculoasă din Brazilia, unde campionul batav a terminat învingător deşi a luat startul de pe locul 17 al grilei.

Britanicul a plecat, în schimb din pole position la Interlagos, dar a terminat pe un dezamăgitor loc şase în cursa respectivă, în care ploaia a jucat un rol determinant.

”Am fost destul de deprimat timp de o săptămână după cursa din Brazilia, pentru că am realizat că lucrurile sunt de acum în afara controlului meu. A fost un moment decisiv pentru campionat, iar uşa este aproape închisă”, a recunoscut Norris.

”Pot supraviețui, pot lupta şi asta voi face. Dar la un moment dat, ştii că nu va merge cum vrei tu. Nu spun că s-a terminat şi nu o voi face până când nu va fi cazul, dar ceva greu de atins. Am nevoie de multă şansă. Trebuie să câştig trei curse şi să sper că Max nu reuşeşte să termine cele trei curse”, a adăugat britanicul.

În vârstă de 25 de ani, Lando Norris traversează cel mai bun sezon al său în Formula 1, competiție în care şi-a făcut debutul în 2019.