Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Brittney Griner revine la Phoenix Mercury, în WNBA, după zece luni de închisoare în Rusia

Agerpres
Brittney Griner (stânga) în tricoul lui Phoenix Mercury
Brittney Griner (stânga) în tricoul lui Phoenix MercuryProfimedia
Superstarul baschetului feminin american Brittney Griner, care a revenit în Statele Unite în luna decembrie, după zece luni petrecute într-un penitenciar din Rusia, a semnat, sâmbătă, un contract pe un an cu Phoenix Mercury, franciză la care a evoluat în perioada 2013-2021, conform presei americane.

Griner și-a ținut astfel promisiunea pe care a făcut-o în timpul detenției sale, aceea de a juca în campionatul WNBA din acest sezon.

Griner a fost arestată în februarie 2022 pentru acuzații de trafic de droguri, în timp ce fusese angajată de echipa rusă Ekaterinburg în timpul pre-sezonului competițional american, o practică curentă.

Condamnată la nouă de închisoare și apoi transferată într-o colonie penitenciară din centrul Rusiei, ea a fost eliberată după lungi tratative, la inițiativa președintelui SUA, Joe Biden, făcând parte dintr-un schimb de prizonieri cu traficantul de arme rus Viktor Bout.

Griner ar fi semnat, conform ESPN, un contract pe un an în valoare de 165.000 de dolari cu Mercury, echipă pe care a condus-o în finala WNBA (liga feminină profesionistă nord-americană) în 2021, pierdută însă în fața lui Chicago Sky.

Echipa va debuta în noul sezon pe 19 mai, contra formației Los Angeles Sparks.