Camelia Potec: "Avem ocazia să întrerupem anii în care înotul nu a mai câştigat o medalie olimpică"
"Este o nouă ocazie de mândrie națională, vorbim de o competiție de obiectiv. E o ediție de Jocuri Olimpice în care avem speranțe să întrerupem anii lungi în care înotul românesc nu a mai adus medalie de la Jocurile Olimpice şi sperăm ca David să fie bine şi să arate ceea ce a pregătit. Încercăm să lăsăm deoparte emoțiile sau să le transformăm în emoții constructive. Presiunea este firească, pentru că înotul românesc a crescut de la an la an. Iată că David Popovici, campion mondial, dublu campion european şi care la fiecare ediție la care a participat a fost cam cel mai rapid înotător, acum s-a apropiat din nou de actualul record mondial la 100 m liber. Este normal să existe şi aşteptări, dar fiecare dintre noi încercăm să le gestionăm cât mai bine. David Popovici este însă deja expert în aceste lucruri. Sperăm să ne îndeplinim obiectivul. Este ediția la care David Popovici poate surprinde din nou. Dar cel mai important este ca el să fie sănătos. S-a acomodat bine până acum, toți trei s-au acomodat bine în bazinul olimpic în care vor înota, sperăm să înoate şi repede", a declarat Potec.
"În primul rând mizăm pe prima probă, cea de 200 m liber. Şi cel mai important este să se califice, pentru că există serii, apoi semifinală şi după aceea calificarea în finală. Acesta este primul pas valabil pentru toți sportivii calificați la această probă de 200 m liber, după care, bineînțeles, aşteptăm finala şi apoi facem strategia ne gândim la 100 m liber, după ce se încheie această probă", a completat ea.
Potec a explicat şi motivele pentru care Popovici, cel mai bine cotat înotător român pentru a câştiga o medalie olimpică, a ales să se cazeze alături de echipa sa în altă parte decât Satul Olimpic.
"David Popovici este foarte bine, se concentrează pe ceea ce are de făcut. A avut strategia proprie de a rămâne concentrat pe ce are de făcut aici la Paris. David stă mai aproape de bazin, pentru că există, după cum ați auzit, probleme mari cu transportul. Avem sportivi care au făcut ore întregi până la baza sportivă, până la bazinul de înot, sunt şi sportivi care s-au pierdut prin Paris, pentru că au fost maşini care nu au găsit drumul spre Satul Olimpic. Au fost sportivi care s-au văitat că au stat ore întregi şi în autobuze sau autocare dintr-o parte în alta. Cred că a fost o decizie bună ca el să stea mai aproape, stă într-un loc ferit, liniştit, un fel de cămin. Aşa fac mulți sportivi, chiar în hotelul în care stau eu stă echipa de tenis de masă a Japoniei. Sunt multe echipe care au decis să îşi ducă sportivii aproape de baze. Nu suntem unici, atunci când te gândeşti la performanță, te gândeşti la anumite condiții care să nu te influențeze negativ în drumul acesta către performanță", a afirmat Camelia Potec.
Preşedinta FRNPM spune că toți cei trei înotători români care vor participa la JO de la Paris sunt foarte motivați: "Vlad Stancu se simte foarte bine, e într-o formă foarte bună. A trecut prin momente mai dificile şi a schimbat antrenorul acum trei luni. Din ce am auzit de la antrenor şi de la el se simte foarte bine, sperăm să înoate şi bine, mult mai bine decât a făcut-o anul acesta. Se apropie de cei mai buni timp ai lui. Iar Rebecca este foarte entuziasmată de ceea ce i se întâmplă, pentru că iată, de la vârsta junioratului, a ajuns la o ediție a Jocurilor Olimpice. Este foarte motivată, este foarte serioasă la antrenamente, respectă cu strictețe programul dat de antrenor. Sperăm să fie bine şi pentru ea. Toți cei trei sportivi sunt aici cu obiectivul de a înota cât mai bine".
În acest an se împlinesc 20 de ani de la ultimele medalii cucerite de înotul românesc la Jocurile Olimpice, prin Camelia Potec (aur la 200 m liber) şi Răzvan Ionuț Florea (bronz la 200 m spate), ambele la JO 2004, de la Atena.
La JO 2024, România va fi reprezentată de înotătorii David Popovici (100 şi 200 m liber), Vlad Stancu (800 şi 1.500 m liber) şi Rebecca Aimee Diaconescu (200 m liber), vicecampioană europeană de juniori, care a primit un loc cotă de universalitate din partea Federației Internaționale de Natație (World Aquatics).
La înot, bilanțul olimpic este de nouă medalii, trei de aur, două de argint şi patru de bronz. Ultimii medaliați sunt Camelia Potec, actuala preşedintă a FRNPM (aur la 200 m liber) şi Răzvan Ionuț Florea (bronz la 200 m spate), ambii la JO 2004 de la Atena.