Campionatele Mondiale de canotaj 2023: Cinci echipaje românești s-au calificat la JO
"O zi extraordinară pentru sportivii români la Campionatele Mondiale de canotaj 2023 de la Belgrad. Semifinalele A/B de azi s-au încheiat cu rezultate extraordinare pentru România. Un bilanț de 5 echipaje românești calificate la Jocurile Olimpice de la #Paris2024 și 6 echipaje calificate în finalele A ale Campionatelor Mondiale", informează Federația Română de Canotaj pe pagina oficială de Facebook.
Cele cinci echipaje românești care au obținut calificarea la JO de la Paris sunt:
patru vâsle feminin - sportivele Emanuela Ciotău, Andrada Moroșanu, Cristina Druga și Patricia Cireș s-au clasat pe locul 3 în semifinală și s-au calificat în finala A
dublu rame feminin - Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel au dominat cursa din semifinala A/B și s-au calificat în finala A
dublu rame masculin - locul 1 în semifinala de joi l-a ocupat echipajul compus din Sergiu Bejan și Marius Cozmiuc, obținând astfel calificarea în finala A
dublu vâsle feminin categorie ușoară - după o cursă cu un finiș extraordinar, Ionela Cozmiuc și Mariana Dumitru s-au clasat pe locul 2 în semifinala probei, obținând calificarea în finala A
patru rame feminin - Mădălina Bereș, Maria Tivodariu, Amalia Bereș și Magdalena Rusu și-au asigurat calificarea în finala A după ce au făcut o cursă foarte bună în semifinala de azi pe care au terminat-o pe locul 2.
Tot joi, Gianina Beleagă a făcut o cursă foarte bună în semifinala probei de schif simplu feminin categorie ușoară. Ea s-a clasat pe locul 3 și s-a calificat în finala A.
Echipajul de patru rame masculin, compus din Ştefan Berariu, Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc și Florin Lehaci, s-a clasat pe locul 4 și va concura în finala B a Campionatelor Mondiale.
De asemenea, pe locul 4 în semifinală s-a clasat și echipajul de patru vâsle masculin, compus din Mihai Chiruță, Sebastian Cornea, Ioan Prundeanu și Florian Marian Enache. Aceștia vor concura în finala B.
România participă cu 13 echipaje, compuse din 34 de sportivi, la Mondialele de la Belgrad, criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor.