Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Jonas Vingegaard, ”mândru de locul doi” ocupat în Turul Franței

Agerpres
Jonas Vingegaard
Jonas VingegaardProfimedia
Ciclistul danez Jonas Vingegaard, clasat pe locul secund în Turul Franței, încheiat duminică, susține că ”este mai degrabă mândru de acest loc secund” decât de victoriile sale, după ce a suferit o accidentare gravă în luna aprilie, informează AFP. 'Când voi reveni asupra cursei peste câteva zile şi voi reflecta, cred că voi fi mai degrabă mândru de acest loc doi decât de victoriile mele', a spus danezul într-o conferință de presă la finalul cursei câştigate de slovenul Tadej Pogacar.

Vingegaard menționează că e extrem de mulțumit de clasare în condițiile în care a avut doar o lună şi jumătate de antrenament și a petrecut 12 zile în spital, dintre care opt la terapie intensivă.

El a suferit un accident grav în Turul Țării Bascilor din luna aprilie, care i-a afectat complet pregătirea, soldat cu mai multe fracturi şi un pneumotorax.

”Nu am avut nicio zi de repaus în mintea mea din luna noiembrie. Apoi, totul s-a derulat în jurul antrenamentului, nutriției, am încercat să fac mai mult pentru a reveni”, a mai spus el, descriind o mare luptă pentru a fi în formă pentru marele start care s-a dat la Florența la finele lunii iunie.

”Acum am nevoie de odihnă şi voi decide după aceea ce voi face în continuarea sezonului”, a conchis danezul, care a respins ideea de a se alinia la Turul Spaniei în a doua jumătate a lunii august.

Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câştigat pentru a treia oară Turul Franței după ce a obținut duminică a şasea sa victorie de etapă în ediția cu numărul 111 a Marii Bucle, impunându-se în contratimpul final între Monaco - Nisa, pe distanța de 33,7 km, informează AFP.

Tadej Pogacar, care a mai fost învingător în Turul Franței în 2020 şi 2021, şi-a luat revanşa asupra rivalului său danez Jonas Vingegaard (Team Visma - Lease a Bike), victorios în ultimele două ediții.