Cine l-ar putea înlocui pe Dică. Lista posibililor antrenori ai FCSB-ului
FCSB a pierdut în prima etapă a returului în fața Universității Cluj, cu 2-1, după cel mai slab meci făcut până acum în campionat.
Într-o intervenție telefonică avută azi noapte la Digisport, după eșecul de la Cluj, patronul FCSB-ului a declarat că nu se va opune unei plecări a lui Dică în cazul în care acesta va alege s-o facă.
Influențat sau nu de declarațiile lui Becali, Dică și-a anunțat azi-dimineață colaboratorii că părăsește echipa, iar oficialii bucureșteni caută urgent soluții pentru banca tehnică, mai ales că pentru FCSB urmează peste numai două zile meciul cu West Ham, iar duminică derby-ul cu Rapid.
Printre variantele vehiculate de presă pentru a-l înlocui pe Dică se numără Mihai Pintilii, Ilie Poenaru (proaspăt plecat de la UTA), Marius Croitoru, Andrei Prepeliță, dar și câteva nume de antrenori străni precum Walter Zenga, Andrea Mandorlini sau Nestor El Maestro, un englez de origine sârbă.
Totuși, lista mai include și câteva soluții aproape imposibil de realizat cum ar fi Marius Șumudică, Laurențiu Reghecampf, Costel Gâlcă sau Victor Pițurcă, primii doi aflându-se sub contract cu alte echipe, iar ultimii doi din cauza relației nu prea bune pe care o au cu patronul echipei.
”Nu am vorbit cu Dică, nu știu dacă și-a dat demisia, eu abia acum am ieșit de la biserică”, au fost primele reacții ale patronului de la FCSB după demisia lui Dică, făcute la Sport.ro.