Constantin Popovici este noul campion al circuitului mondial Red Bull Cliff Diving
Popovici a reuşit două sărituri senzaționale de pe platforma amplasată la 27 de metri cu care a câştigat etapa şi şi-a adjudecat Trofeul King Kahekili.
Compatriotul său Cătălin Preda, vicecampionul mondial la Fukuoka, a luat argintul la Auckland şi a încheiat sezonul pe locul patru la general.
Din 2009, de la prima ediție a circuitului Red Bull Cliff Diving, doar patru sportivi şi-au adjudecat Trofeul King Kahekili, Constantin Popovici fiind acum al cincilea campion din istoria competiției.
Popovici a început sezonul cu două victorii, la Boston şi Paris, iar înaintea ultimei etape era pe prima poziție în clasamentul general cu un avans de 133 de puncte în fața britanicului Aidan Heslop.
La Auckland, Constantin Popovici s-a impus cu 413,90 puncte, fiind urmat de Cătălin Preda, 411,65 puncte, şi de spaniolul Carlos Gimeno, cu 404,15 puncte.
”Sunt atât de mândru că am câştigat acest titlu. Pentru mine ultima etapă a fost cea mai dificilă din acest sezon. M-am accidentat cu câteva zile înaintea rundei şi pur şi simplu nu ştiam la ce să mă aştept. Am fost foarte puternic din punct de vedere mental şi ştiam că trebuie să lupt până la ultima săritură şi exact asta am făcut. Acest trofeu este rezultatul muncii pe care o depun în fiecare zi pentru a fi mereu în cea mai bună formă', a spus Constantin Popovici, care are în palmares şi titlul european la sărituri de la mare înălțime.
În clasamentul general al sezonului, Constantin Popovici a ocupat primul loc, cu 1.032 puncte, fiind urmat de britanicul Aidan Heslop, cu 809 puncte, de spaniolul Carlos Gimeno, 703 puncte, de Cătălin Preda, 698 puncte.