Covaliu: ”Este pentru prima dată când România are o creştere importantă a numărului de medalii”
”Încă de la Sydney 2000 sportul românesc a avut o curbă descendentă. În 2020 la Tokyo, am spus că ăsta va fi pragul sub care nu vom accepta ca România să mai fie vreodată, cu patru medalii la Jocurile Olimpice. Este pentru prima dată când România are o creştere importantă. Am avut un obiectiv pe care am reuşit să-l depăşim puțin”, a spus el.
”Se cuvine să mulțumim tuturor sportivilor care au concurat aici la Paris cum am putut ei mai bine. Ştiu că se putea şi mai bine, au fost momente în care dacă nu treceam peste ele locul în clasament nu era acesta. De aceea sunt frumoase Jocurile Olimpice pentru că rezultatele sunt neaşteptate. E un final, dar drumul şi povestea continuă şi depinde de noi toți că acest drum să fie mai frumos şi această poveste să fie de succes. Mulțumesc România!”, a adăugat Mihai Covaliu.
La finalul Jocurilor Olimpice, după decizia TAS în cazul finalei de la sol din concursul de gimnastică, România are nouă medalii, trei de aur, patru de argint şi două de bronz.
Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obținut de Ancuța Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol.