Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

CSM CSU Oradea a câștigat restanța cu Rapid și a devenit lider în campionat

Flashscore
CSM CSU Oradea a câștigat restanța cu Rapid și a devenit lider în campionat
CSM CSU Oradea a câștigat restanța cu Rapid și a devenit lider în campionatProfimedia
CSM CSU Oradea a devenit lider după ce a dispus de CS Rapid București cu scorul de 88-71 (23-16, 22-21, 22-17, 21-17), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din Grupa 1-10 a Ligii Naționale de baschet masculin, etapa a 20-a.

CSM Oradea - Rapid București 88-71

Joshua Lamont Bostic a fost cel mai bun jucător al gazdelor, cu 20 de puncte și 3 recuperări, susținut de Erick Bernard Neal, 14 p, 5 pase decisive, și Donatas Tarolis, 12 p, 5 rec.

De la Rapid s-au remarcat Tyler Xavier Stone, 21 p, 4 rec, 3 pd, și Mladen Jeremic, 15 p.

"Este o victorie importantă pentru noi. Am controlat jocul în totalitate și consider că ne-am atins obiectivul în această seară. Fără îndoială puteam să facem o treabă mai bună la modul general, însă tot ce contează este victoria.

Am întâlnit o echipă aflată în urma noastră în clasament. Ne-am dublat avantajul în fața lor, ceea ce este important. Nu avem voie să facem pași greșiți în continuare pentru a nu periclita avantajul pe care ni l-am creat", a declarat americanul Josh Bostic de la CSM Oradea

Antrenorul orădenilor, Cristian Achim, a spus că echipa sa nu a avut o prestație reușită și că victoria este singurul lucru pe care îl poate evidenția. 

"Singurul lucru pe care îl pot remarca după acest meci este victoria. Este ceea ce contează până la urmă, dar sunt câteva lucruri pe care mă văd nevoit să le spun.

În primul rând a fost un meci în care Rapid nu a jucat în formulă completă. I-au lipsit doi jucători străini, precum și un jucător român. Cel din urmă absentează de mult timp și probabil nu ne vom întâlni cu el nici la meciul retur. În schimb, absențele lui Kariniauskas și Conger au fost extrem de importante și din acest motiv este imposibil să tragem vreo concluzie după acest meci.

În al 2-lea rând, prestația echipei noastre nu a fost cea pe care am dorit-o și așteptat-o. Nu pot să-mi explic de ce, dar anumiți jucători pur și simplu nu au fost aici. Mi se pare incredibil să nu ai niciun pic de energie sau reacție când ai câțiva colegi care într-adevăr s-au întrebuințat. Nu nominalizez, voi face acest lucru în vestiar. Îmi e foarte greu să înțeleg de unde această lipsă totală de implicare", a spus Cristian Achim.