CSM Oradea s-a calificat în TOP 16 FIBA Europe Cup
CSM CSU Oradea a câștiga miercuri seara meciul din deplasare cu Kangoeroes Mechelen, scor 86-72 și s-a calificat pentru a patra oară consecutiv în TOP 16 FIBA Europe Cup.
Orădenii au dominat primele două sferturi, pentru ca în al treilea să se desprindă decisiv la 21 de puncte. Chiar dacă au pierdut ultima repriză, baschetbaliștii orădeni au reușit să câștige fără emoții.
Erick Neal a totalizat 15 puncte, 4 pase decisive, Nikola Markovic a adăugat 13 puncte, Donatas Tarolis a bifat 11 puncte în 12 minute de joc, iar Kris Richard a terminat cu 10 puncte, 5 intercepții pentru învingători. De cealaltă parte, Brian Fobbs a reușit 22 puncte, 5 recuperări, iar Richmond Airiguzoh a terminat cu 20 de puncte, 8 recuperări pentru Kangoeroes.
Aceasta este cea de-a cincea victorie consecutivă în FIBA Europe Cup pentru CSM Oradea, care au reușit să câștige Grupa E.