Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Cum arată lotul Italiei pentru primele partide din preliminariile EURO. Situația lui Compagno

Alex Mihei
Andrea Compagno are 17 reușite în toate competițiile în acest sezon pentru FCSB
Andrea Compagno are 17 reușite în toate competițiile în acest sezon pentru FCSBProfimedia
Jurnaliștii Gazzetta dello Sport au publicat marți lotul preliminar care include 39 de jucători selecționați de Roberto Mancini.

Numele lui Andrea Compagno (26 ani) nu apare în lista preliminară făcută de Roberto Mancini pentru primele două meciuri ale Italiei din preliminariile Euro 2024.

Deși zilele trecute s-a scris faptul că atacantul lui FCSB este în vizorul selecționerului, fiind italianul care a marcat cele mai multe goluri în 2022 (23), Compagno are șanse mici să prindă lotul Squadra Azzurra care va fi anunțat oficial vineri, 17 martie.

Jurnaliștii italieni mai spun că FCSB a primit o notificare din partea federației italiene care s-a interesat de disponibilitatea jucătorului, având în vedere criza de atacanți prin care trece campioana Europei.

Mancini pare să fi găsit însă ”numărul 9” al Italiei. Este vorba despre Mateo Retegui, un tânăr atacant de 23 de ani care evoluează în Argentina, la Tigre. Jucătorul care are dublă cetățenie (italiană și argentiniană) ar putea fi varianta înlocuitoare pentru Ciro Immobile, veteranul lui Lazio fiind accidentat.

În compartimentul ofensiv al italenilor mai apar nume precum: Raspadori (și el incert din cauza unei accidentări) Retegui, Gnonto, Pinamonti, Berardi, Politano, Grifo, Pellegrini, Chiesa și Zaniolo.

În funcție de disponibilitatea jucătorilor selecționați, în vedere mai sunt luați Cambiaghi, Zaccagni, El Shaarawy și Caprari. 

Italia începe această campanie de calificare la EURO 2024 cu o reeditare a finalei de la EURO 2020. Squadra Azzurra va întâlni Anglia pe 23 martie, iar 3 zile mai târziu trupa lui Mancini va juca în deplasare cu Malta.