Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Argentina lui Messi ajunge în finală, după ce sudamericanii au defilat în fața Croației

Actualizat
Argentina lui Messi ajunge în finală, după ce sudamericanii au defilat în fața Croației
Argentina lui Messi ajunge în finală, după ce sudamericanii au defilat în fața CroațieiOpta by Stats Perform/AFP
Argentina este prima finalistă de la turneul final din Qatar, după ce s-a impus la scor, 3-0, în fața Croației, într-o partidă în care Messi și compania au defilat pe teren. Câștigătoarea dintre Maroc și Franța se va bate cu Argentina în marea finală.

Două goluri decisive ale lui Julián Álvarez au pus în evidență o prestație sigură a Argentinei, dubla campioană mondială învingând Croația cu 3-0 în semifinalele Cupei Mondiale și ajungând în a doua finală a CM în opt ani și a șasea la nivel global.

Având în joc un loc prestigios în cea mai importantă competiție internațională de fotbal, atât Argentina, cât și Croația au avut un start timid, niciuna dintre cele două echipe nedorind să riște prea mult în ofensivă.

Contrar cursului evenimentelor ulterioare, croații au fost cei care au părut inițial că domină partida cu trio-ul lor de la mijlocul terenului care începuse să se impună în joc.

Vicecampionii din Rusia 2018 nu prea s-au văzut, însă, în atac și s-au chinuit să își creeze ocazii semnificative.

După ce a trecut o jumătate de oră de joc, meciul a prins brusc viață cu două momente explozive.

Într-o primă fază, Enzo Fernández l-a servit pe Álvarez în fața porții cu o pasă rafinată care a surprins întreaga apărare croată, iar atacantul s-a ciocnit de Dominik Livaković care ieșise să îl blocheze, dar a comis un fault, iar arbitrul a indicat fără se ezite punctul cu var.

Lionel Messi a executat magistral lovitura de pedeapsă în colțul din dreapta sus, devenind astfel cel mai bun marcator al națiunii sale din istoria CM.

Golul a ridicat nivelul meciului și curajul argentinenilor, sudamericanii urmând să reușească dubla la câteva minute distanță.

Un contraatac rapid pornit după un corner al Croației i-a făcut pe argentinieni să se avânte în atac, iar Álvarez a preluat mingea la jumătatea terenului și a intrat în careul advers, profitând și de câteva devieri norocoase.

În ciuda faptului că se afla într-o poziție dificilă, atacantul a plasat mingea pe lângă Livaković și a trimis astfel echipa sudamericană la cabine cu un avantaj de două goluri.

Conștientă că trebuie să își schimbe drastic abordarea, Croația a trimis mult mai mulți oameni în atac la începutul reprizei secunde.

Dar, așa cum era de așteptat, abordarea lor ofensivă a oferit Argentinei o amenințare constantă pe contraatac.

Deloc surprinzător, lupta s-a încheiat în minutul 69, datorită unui alt moment de magie pură al maestrului contraatacurilor Messi, care l-a driblat și a trecut pe lângă Joško Gvardiol, înainte de a-i trimite mingea lui Álvarez, care a marcat al doilea gol al serii din fața porții și a confirmat locul Argentinei în finala Cupei Mondiale.

După ce au trecut fără emoții de Croația în această seară, argentinienii vor întâlni duminică, la Lusail, Franța, deținătoarea în exercițiu a CM, sau surpriza Maroc.

Campioni mondiali ultima dată în 1986, toată presiunea unei vechi generații este pe umerii lui Messi&Co. Superstarul argentinian este conștient că aceasta este ultima sa șansă de a ridica cel mai mare premiu al carierei, care se poate realiza în doar câteva zile.

Omul meciului desemnat de Flashscore: Lionel Messi (Argentina)

Cifrele lui Leo Messi în partida cu naționala Croației
Cifrele lui Leo Messi în partida cu naționala CroațieiOpta by Stats Perform/AFP

LIVE TEXT + PHOTO - Cele mai importante evenimente

Comentariu audio și statistici Argentina - Croația

Min 90+5: Final de partidă! Argentina este în finală după ce s-a impus categoric cu 3-0 în fața Croației.

Statisticile partidei
Statisticile partideiOpta by Stats Perform

Min 90+3: Vlasic încearcă un șut, însă balonul se duce departe de poartă.

Min 90: De la margine se arată 5 minute suplimentare pentru această partidă.

Min 89: Majer trimite pe poartă, însă Martinez reține fără emoții.

Min 86: Dublă schimbare pentru Argentina: intră Foyth și Angel Correa, ies Mac Allister și Molina.

Min 85Lovren nu reușește să trimită în poartă în urma unui corner. Ocazie mare ratată de Croația.

Min 85: Tagliafico acordă un corner pentru Croația la o centrare venită în careu.

Min 83: Defensiva croată, din nou surprinsă. Mac Allister, aproape să finalizeze din careu, după o pasă primită de la Dybala.

Min 81: Croația schimbă: Modric este înlocuit de Majer.

Min 78: Croații combină în careu. Orsic caută colțul lung, însă este departe de țintă.

Min 76: Perisic încearcă poarta de la distanță. Mingea se duce însă departe.

Min 74: Dublă schimbare la Argentina: De Paul și Julian Alvarez, intră Palacios și Dybala.

Min 73: Perisic trimite un șut puternic din lovitură liberă. Martinez reține.

Min 72: Croația schimbă: Livaja intră în locul lui Kramaric.

Min 72: Otamendi primește un cartonaș galben după un fault comis asupra lui Kovacic.

Min 69: Goool Argentina! Alvarez înscrie din fața porții, după o cursă de senzație făcută de Messi, care îl depășește în careu pe Gvardiol și ajunge într-o poziție bună.

Min 68: Cristian Romero, sancționat cu un cartonaș galben pentru o intrare dură la mijlocul terenului asupra lui Petkovic.

Min 67: Croații nu reușesc să găsească spații în apărarea adversă. Orsic faultează după ce pierde balonul.

Min 66: Defensiva croată respinge un atac al argentinienilor.

Min 62: Pericol la poarta Argentinei. Lovren, foarte aproape să reia o centrare venită în careul aglomerat al sudamericanilor. Martinez respinge balonul din zonă.

Min 61: Argentina schimbă: Lisandro Martinez intră în locul lui Paredes.

Min 61: Croații obțin o lovitură liberă prin Modric, care a fost faultat de Pardes.

Min 59: Șutul lui Perisic este blocat în ultima clipă de Romero.

Min 58: Livakovic apără un șut trimis de Messi, care a combinat în careu cu Fernandez.

Min 56: Gvardiol intervine foarte bine în careu la o fază periculoasă creată de sudamericani, care au plecat pe un contraatac.

Min 56: Croații încearcă să găsească spații în apărarea bine pusă la punct a Argentinei.

Min 53: Rodrigo De Paul îl faultează pe Kovacic la mijlocul terenului.

Min 53: Centrarea deviată a lui Vlasic este prinsă de portarul Martinez.

Min 50: Încă o schimbare pentru Croația: Petkovic intră în locul lui Brozovic.

Min 50: Vlasic este faultat de Tagliafico. Posesie pentru Croația.

Min 49: Mac Allister rămâne căzut pe gazon în urma unui duel cu Gvardiol.

Min 49: Paredes trimite un șut pe poartă. Livakovic reține cu ușurință.

Min 48: Martinez reține centrarea trimisă de Modric din lovitură liberă.

Min 47: Vlasic cade și obține o lovitură liberă pentru Croația.

Min 46: Croația face o dublă schimbare: Sosa și Pasalic au părăsit terenul. Au intrat Vlasic și Orsic.

Min 46: Se reia partea a doua a semifinalei dintre Argentina și Croația! Sudamericanii conduc cu 2-0. Tot ei sunt cei care încep de la mijlocul terenului.

Min 45+5: Final de primă repriză! Argentina lui Messi conduce cu 2-0 Croația lui Modric.

Statisticile primei părți
Statisticile primei părțiOpta by Stats Perform

Min 45: De la margine se arată 4 minute suplimentare pentru această primă repriză.

Min 45: Ocazie mare și pentru Croația. Martinez apără incredibil un șut venit de la Kramaric. Apoi Pasalic trimite în plasa laterală exterioară.

Min 44: Livakovic boxează o minge trimisă direct pe poartă din corner de către Messi.

Min 42: Paradă senzațională a lui Livakovic, care respinge cu un reflex incredibil o lovitură de cap a lui Mac Allister.

Min 41: Rodrigo De Paul trimite un șut spre poartă. Gvardiol respinge în corner. Argentinienii cer o lovitură de la 11 m pentru un presupus hands comis în careu de fundașul croat. 

Min 39: Gool Argentina! Julian Alvarez înscrie superb după o acțiune pe cont propriu, în care a driblat tot ce i-a stat în cale!

Julian Alvarez înscrie după o cursă senzațională
Julian Alvarez înscrie după o cursă senzaționalăAFP

Min 38: Croații obțin o lovitură de colț, după o centrare a lui Juranovic deviată de Mac Allister.

Min 34: Goool Argentina! Messi transformă cu un șut puternic de la 11 metri! Livakovic nu are nicio șansă.

Messi îl învinge pe Livakovic din 11 metri
Messi îl învinge pe Livakovic din 11 metriAFP

Min 34: Messi se pregătește să execute de la 11 metri.

Min 33: Kovacic vede și el galbenul pentru proteste.

Min 33: Livakovic primește cartonașul galben după faultul comis.

Min 32: Alvarez cade în careu și obține o lovitură de la 11m, după ce a fost doborât de portarul Livakovic. Este penalty pentru Argentina!

Livakovic îl faultează în careu pe Alvarez
Livakovic îl faultează în careu pe AlvarezAFP

Min 31: Perisic trimite cu boltă spre poarta argentinienilor, după o acțiune superbă a croaților, începută cu un dribbling superb a lui Modric.

Min 30: Emiliano Martinez evită o lovitură de colț și trimite balonul în out de margine.

Min 28: Defensiva argentiniană respinge centrarea lui Modric din lovitură liberă. 

Min 27: Kovacic recuperează o minge de la Messi și pleacă pe contraatac. Mijlocașul îi pasează lui Kramaric, care obține o lovitură liberă dintr-o poziție bună pentru Croația.

Min 25: Enzo Fernandez trimite un prim șut pe poartă. Livakovic este pe fază și respinge.

Min 25: Sosa îndepărtează o minge trimisă în careu de pe flancul stâng de către Molina.

Mini 22: Juranovic interceptează foarte bine o pasă periculoasă trimisă de Messi.

Min 19: Kovacic obține o lovitură liberă pentru Croația, după un fault la mijlocul terenului comis de Romero.

Min 18: Centrarea trimisă de Borna Sosa din flancul stâng iese în out de poartă pentru sudamericani.

Min 17: Romero se resimte și are nevoie de intervenția medicilor, în urma duelului de mai devreme cu Lovren.

Min 16: Dejan Lovren se înaltă și trimite o lovitură de cap spre poartă. Execuția nu este una precisă însă.

Min 16: Croația are primul corner al partidei. Centrarea lui Juranovic este blocată de Tagliafico, care acordă o lovitură de colț pentru croați.

Min 15: Tagliafico oprește o acțiune ce putea fi periculoasă pentru Argentina.

Min 14: Messi cade la marginea careului și argentinenii cer o lovitură liberă, după o acțiune a sudamericanilor. Orsato face semn că jocul poate continua.

Min 13: Modric oprește o acțiune din centru începută de Mac Allister. Argentina beneficiază de o lovitură liberă.

Min 10: O aruncare lungă de la margine a lui Perisic este respinsă de defensiva argentiniană.

Min 7: Tagliafico se interpune și oprește o acțiune frumoasă a croaților. Fundașul argentinian este faultat de Pasalic și obține o lovitură liberă de la mijilocul terenului.

Min 5: Perisic trimite o primă centrare în careul argentinian. Emiliano Martinez iese din poartă și prinde balonul.

Min 4: Diagonală bună trimisă de Rodrigo De Paul pentru Tagliafico. Livakovic este atent și reține balonul.

Min 2: O primă acțiune a lui Nahuel Molina de pe partea dreaptă rezultă într-un out de margine pentru argentinieni, după o centrare ușor deviată de Borna Sosa.

Min 1: Centralul Danielle Orsato fluieră începutul partidei dintre Argentina și Croația, prima semifinală de la acest turneu final! Croații au început mingea de la centrul terenului.

Atmosfera este una incendiară pe stadionul Lusail. Tocmai am ascultat intonarea celor două imnuri ale echipelor care urmează să se dueleze în doar câteva momente.

Echipele de start

Primul 11 pentru Argentina și Croația
Primul 11 pentru Argentina și CroațiaFlashscore

Argentina: 23. Emiliano Martinez - 26. Nahuel Molina, 13. Cristian Romero, 19. Nicolas Otamendi, 3. Nicolas Tagliafico - 7. Rodrigo De Paul, 24. Enzo Fernandez, 5. Leandro Paredes, 20. Alexis Mac Allister - 10. Lionel Messi (căpitan), 9. Julian Alvarez.

Selecționer: Lionel Scaloni.

Rezerve: 1. Franco Armani, 12. Geronimo Rulli - 2. Juan Marcos Foyth, 6. German Pezzella, 11. Angel Di Maria, 14. Exequiel Palacios, 15. Angel Correa, 16. Thiago Almada, 18. Guido Rodriguez, 21. Paulo Dybala, 22. Lautaro Martinez, 25. Lisandro Martinez.

Croația: 1. Dominik Livakovic - 22. Josip Juranovic, 6. Dejan Lovren, 20. Josko Gvardiol, 19. Borna Sosa - 10. Luka Modric (căpitan), 11. Marcelo Brozovic, 8. Mateo Kovacic - 15. Mario Pasalic, 9. Andrej Kramaric, 4. Ivan Perisic.

Selecționer: Zlatko Dalic.

Rezerve: 12. Ivo Grbic, 23. Ivica Ivusic - 2. Josip Stanisic, 3. Borna Barisic, 5. Martin Erlic, 7. Lovro Majer, 13. Nikola Vlasic, 14. Marko Livaja, 16. Bruno Petkovic, 17. Ante Budimir, 18. Mislav Orsic, 21. Domagoj Vida, 24. Josip Sutalo, 25. Luka Sucic, 26. Kristijan Jakic.

Preview

Victoria Argentinei în sferturile de finală împotriva Țărilor de Jos a scos în evidență cele mai bune calități, dar și punctele slabe ale acesteia. După ce Lionel Messi a reușit să aducă Argentina în avantaj cu 2-0, meciul s-a transformat într-o afacere neplăcută, înainte ca sud-americanii să se impună în cele din urmă la penalty-uri. Sub presiune după înfrângerea șocantă din faza grupelor cu 2-1 în fața Arabiei Saudite, Argentina s-a calificat în semifinale pentru a șasea oară în istoria sa, avându-i în prim plan pe Messi și pe portarul Emiliano Martínez.

Atunci când Albiceleștii ajung atât de departe, de obicei continuă, deoarece nu au eșuat niciodată să ajungă în finală după ce s-au numărat printre ultimele patru, iar în calitate de campioni în exercițiu ai Copa Ámerica, sunt o echipă călită în meciurile eliminatorii. După o singură înfrângere în ultimele 41 de meciuri (30-10-1), argentinienii sunt la doar un meci distanță de o a șasea finală a Cupei Mondiale - și probabil ultima șansă a lui Messi de a câștiga cel mai mare trofeu la nivel de echipe naționale - și vor avea sprijinul a mii de fani argentinieni înflăcărați pe stadionul Lusail.

Vicecampioană în urmă cu patru ani, Croația a frânt inimile brazilienilor pe care i-a învins la penalty-uri după 1-1 după 120 de minute și a ajuns astfel pentru a treia oară în semifinalele Cupei Mondiale (1-0-1), dovedind din nou că este o echipă capabilă să meargă până la capăt. Croații au câștigat cinci din ultimele șase meciuri eliminatorii de la Cupa Mondială după prelungiri, dintre care patru după penalty-uri, ceea ce înseamnă că dețin un record perfect la Cupa Mondială la loviturile de departajare (V4).

"Suntem experimentați și am fost crescuți ca luptători", așa a explicat antrenorul Zlatko Dalić capacitatea Croației de a reveni împotriva Braziliei. "Doar croații pot face asta", a adăugat el, dar Argentina va avea ceva de spus în această privință, sud-americanii încercând să își ia revanșa după victoria Croației cu 3-0 din faza grupelor în urmă cu patru ani, care a echilibrat statistica meciurilor directe (2-1-2).

Jucători de urmărit

Doi dintre cei mai buni jucători ai generației lor, argentinianul Messi și croatul Luka Modrić, vor căuta să dicteze jocul.

Modrić poate că are doar o singură pasă de gol în acest turneu (Messi: G4, Pd2), dar influența sa este enormă și a contribuit decisiv la victoria obținută de Real Madrid în fața PSG-ul lui Messi în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, sezonul trecut.

Statistică interesantă

Croația nu a reușit să marcheze prima în timpul acestui turneu (3-2-0).

Trivia Cupa Mondială

Robert Prosinečki este singurul jucător care a marcat la Cupa Mondială pentru două țări diferite - Iugoslavia în 1990 și Croația în 1998.