Dan Petrescu: ”Va fi un play-off cu de toate. Poate doar Sepsi nu se va bate la titlu”
”Nu mă gândesc la al șaselea titlu consecutiv, mă gândesc că va fi foarte greu în acest an. Nu va mai fi ca anii trecuți, când două echipe, sau trei maximum, se băteau la titlu. Când sunt mai multe, va fi dramatic, va fi un play-off cu de toate”
”Va fi frumos pentru fani, pentru toată lumea, vor fi și probleme foarte mari cu arbitrii și cu VAR. Toate echipele se vor bate la titlu în acest an, poate Sepsi să nu aibă șanse. În rest, toate”, a afirmat Petrescu, miercuri, într-o conferință de presă.
Referitor la partida cu UTA Arad, de joi, Petrescu a spus că nu poate înțelege cum formația pregătită de Laszlo Balint ocupă penultimul loc în clasament.
”E incredibil, am văzut două meciuri de curând, am văzut lotul, chiar sunt șocat de poziția lor în clasament. Nu înțeleg cum asemenea jucători au ajuns acolo, dar se poate întâmpla la orice echipă. Mă gândesc la Chelsea, care are jucători fantastici și e pe locul 11. Sunt lucruri pe care nu ai cum să le explici. Nu îmi explic cum UTA a pierdut cu Farul și nu merita, cu Chindia trebuia să câștige, și cu Sibiu... Au avut și ghinion, clar. Au un lot foarte bun, un antrenor foarte bun și față de noi au și trei zile în plus de odihnă”, spune Dan Petrescu, care a pus totodată accent și pe problemele pe care le întâmpină în acest moment la CFR.
”Sunt puțin îngrijorat și de acest aspect, și de accidentări, și de suspendări, din păcate, de aceea cred că viața noastră va fi foarte grea mâine. Din păcate nu mai putem face mâine un antrenament pentru că jucăm la ora 17:00, să ne dea Dumnezeu energie și să fiu inspirat. Pentru că la cum a jucat UTA în ultimul timp va fi foarte greu. Meciurile cu UTA au fost tot timpul strânse. Nu cred că au pierdut într-un campionat un meci la două goluri, mereu s-au bătut, au fost acolo, dar ceva le lipsește”, a mai spus fostul internațional.
Tehnicianul echipei clujene a mai spus că are nevoie neapărat de un atacant după problemele medicale apărute și absența lui Cephas Malele, care are unele probleme de familie: ”În momentul de față căutăm un atacant, sau un jucător de atac, pentru că avem foarte multe meciuri. Avem nevoie de jucători de atac. Asta este clar. Putem aduce jucători liberi. Am nevoie de patru-cinci atacanți în lot, mai ales dacă jucăm sistem 4-4-2, îmi place să am concurență”.
Citește și: Situație ciudată la CFR după meciul cu Lazio. ”Nu știu ce se întâmplă, a dispărut”
Desemnat de Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România drept cel mai bun tehnician în sezonul trecut, Dan Petrescu a afirmat că aprecierile vin doar în urma rezultatelor pe care le are echipa sa.
”Eu sunt apreciat la finalul anului, când câștigăm campionatul. Dar zi de zi sunt lucruri despre mine mai mult negative decât pozitive. Asta e clar. Şi se inventează multe lucruri. Se inventează ca să nu fie bine la CFR și pentru mine. Eu trebuie să mă concentrez la fotbal, dacă ești bun, ai rezultate, restul e cancan”, a mai spus Dan Petrescu.
Citește și: Premiile AFAN: Cel mai bun fotbalist din România este de la FCSB. Cum arată echipa completă
CFR Cluj va întâlni, joi, de la ora 17:00, pe teren propriu, formația UTA Arad, într-un meci din cadrul etapei a 28 a Superligii.