Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

David Popovici, desemnat cel mai bun înotător al anului 2022 de site-ul Swimswam

David Popovici a doborât în acest an recordul mondial în proba de 100m liber.
David Popovici a doborât în acest an recordul mondial în proba de 100m liber.Profimedia
Sportivul român David Popovici a fost desemnat cel mai bun înotător al anului 2022 în lume, la masculin, de cunoscutul site de natație Swimswam.com

”În acest an postolimpic, multe fețe noi au apărut în topul înotului masculin. Şapte înotători au doborât recorduri mondial individuale, iar opt au cucerit titluri multiple în probe individuale la Mondialele de înot. Dar niciunul dintre acești înotători și performanțele lor nu au zguduit lumea înotului la fel de mult ca senzaționalul adolescent David Popovici”, scrie site-ul menționat.

Pentru aceste ”Premii Swammy”, autorii au decis câștigătorii în mare măsură pe baza statisticilor, care includ numărul de medalii de aur sau recordurile mondiale doborâte, iar în acest an Popovici a doborât tot atâtea recorduri mondiale cât ceilalți șapte și a câștigat același număr de medalii în probele individuale în bazin olimpic precum înotători ca Kristof Milak și Leon Marchand.

În 2021, la doar 16 ani, Popovici avertiza lumea cu viteza sa, stabilind un record mondial de juniori în 47,30 sec la 100 m liber și a ratat o medalie olimpică pentru doar două sutimi de secundă la 200 m liber.

Cine ar fi crezut că evoluțiile sale se vor îmbunătăți atât de mult și va înota în 46,86 sec la 100 m liber și 1:42,97 min la 200 m liber în doar un an?

Vârful formei lui Popovici a fost la Europenele din 2022, când a doborât recordul mondial deținut de brazilianul Cesar Cielo la 100 m liber (46,91 sec), înotând în 46,86 sec.

Apoi a înotat în 1:42,97 min la 200 m liber, devenind al treilea înotător care coboară sub 1 min 43 sec după Paul Biedermann și Michael Phelps și primul care o face într-un slip textil.

Cu progresul pe care îl are Popovici se pare că recordul mondial al lui Biedermann (1 min 42 sec) nu va fi mult timp de neatins.

Un alt factor care a contat în favoarea lui Popovici a fost remarcabila sa consistență. El a câștigat probele de 100 și 200 m liber la toate concursurile majore internaționale la care a concurat, Mondialele de seniori, Europenele de seniori, Mondialele de juniori și Europenele de juniori.

El și-a stabilit dominația mondială în ambele probe reușind cei mai buni șapte timpi la 100 m liber (a coborât de 16 ori sub 48 de secunde) și cei mai buni trei timpi la 200 m liber în 2022.

În plus, Popovici a arătat un progres major și în bazin scurt, unde a doborât recordul mondial de juniori la 100 m liber, terminând pe patru în această probă la Mondialele de seniori și a obținut o medalie de argint la 200 m liber (1:40,79 min).

De la Michael Phelps și Ian Thorpe încoace lumea înotului nu a mai avut un tânăr care să facă ce a reușit Popovici, mai subliniază Swimswam.com, care este cel mai popular site de știri din natație, fondat în 2012.

Mențiuni