De ce este Iga Swiatek marea favorită la Australian Open
În vârstă de numai 21 de ani, Swiatek s-a impus rapid ca o jucătoare pe care nimeni nu vrea să o înfrunte. Poloneza este lider în circuitul WTA cu 67 de meciuri câștigate și opt titluri, inclusiv două de Grand Slam, și a adunat o serie de 37 de victorii din februarie până în iulie.
Swiatek a urcat în fruntea clasamentului în aprilie și de atunci a rămas tot acolo. Mai mult, în septembrie, a arătat că poate reuși și pe suprafețe hard, când și-a adăugat și un prim titlu la US Open pe lângă cele două de la Roland Garros deja adjudecate.
Totuși, Swiatek nu a părut la fel de sigură pe ea și în acest an. Săptămâna trecută a părăsit terenul în lacrimi după o înfrângere surprinzătoare în fața Jessicăi Pegula în semifinalele United Cup. Iar pregătirile sale pentru primul turneu important al anului au fost perturbate și de o accidentare la umăr care a forțat-o să renunțe la Adelaide International 2 din această săptămână.
Ulterior, Swiatek a descris prima ei înfrângere din acest an ca fiind doar o piedică.
"M-am simțit oarecum neajutorată, pentru că fizic și mental nu am fost capabilă nici măcar să mă prezint și să rezolv problemele. Simt că voi fi mai proaspătă înainte de Australian Open", a spus actualul număr 1 mondial.
Speranțele lui Swiatek de a câștiga primul ei titlu la Melbourne Park au crescut și datorită absenței deținătoarei trofeului, Ash Barty, care s-a retras. Totuși, având în vedere că principala favorită de anul acesta pare în sfârșit umană, jucătoare precum Pegula, Ons Jabeur și Coco Gauff își vor juca, de asemenea, șansele.
Marele tenismen american John McEnroe crede că Swiatek, care a pierdut în fața lui Barty în semifinalele de anul trecut, este jucătoarea care anul acesta trebuie învinsă la Melbourne.
"Cred că în acest moment este de departe cea mai bună jucătoare. Este o atletă fantastică. Aș fi surprins dacă nu ar mai câștiga cel puțin încă două French Open. În plus, ea a învățat să joace și pe hard, așa că nu există nicio îndoială că este favorită la fiecare turneu pe care o să-l joace", a declarat McEnroe, fost număr unu mondial și de șapte ori campion de Grand Slam, pentru Eurosport.