Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

De la Olise la Estevao: Evoluțiile de nota 10 ale sezonului de până acum

Michael Olise de la Bayern Munchen a înregistrat o notă perfectă de 10 împotriva lui Werder Bremen
Michael Olise de la Bayern Munchen a înregistrat o notă perfectă de 10 împotriva lui Werder BremenReuters / Fabian Bimmer
La Flashscore, folosim ratingul nostru intern pentru a evalua fiecare jucător în fiecare meci din cele mai bune competiții de fotbal din lume. Din când în când, cineva iese în evidență cu o notă perfectă de 10. Și pentru că astăzi este 10 octombrie, am ales să vă prezentăm performanțele de 10 ale sezonului în curs.

Michael Olise pentru Bayern München vs Werder Bremen

Începând cu unul dintre cei mai remarcabili jucători europeni ai sezonului de până acum, Michael Olise a înregistrat o notă perfectă de 10 pe 21 septembrie, când a marcat două goluri și a oferit două pase decisive în victoria cu 5-0 a lui Bayern Munchen în fața lui Werder Bremen în Bundesliga.

În șase apariții în campionat în acest sezon, Olise a marcat patru goluri și a dat trei pase de gol, având un rating mediu de 8,0 în toate aceste meciuri. De când s-a mutat de la Crystal Palace, Olise ”a luat foc”.

Karim Adeyemi pentru Dortmund vs Celtic

Rămânem în Germania, dar ne mutăm în Liga Campionilor, unde Karim Adeyemi a primit nota 10 în meciul pe care echipa sa l-a câștigat cu 7-1 în fața scoțienilor de la Celtic, în a doua rundă de meciuri din cea mai importantă competiție europeană.

Adeyemi a marcat un hat-trick în prima repriză și a fost schimbat în a doua, deoarece Dortmund conducea deja cu 5-1 la pauză. Pe lângă aceste goluri, Adeyemi a mai marcat câteva goluri și în Bundesliga în acest sezon.

Statistici Karim Adeyemi vs Celtic
Statistici Karim Adeyemi vs CelticOpta by StatsPerform

Troy Parrott pentru AZ Alkmaar vs Heerenveen

După ani de zile în care a fost împrumutat, atacantul irlandez Troy Parrott s-a mutat definitiv de la Tottenham la AZ Alkmaar în Eredivisie în vară. De la această mutare, el a marcat cinci goluri în opt meciuri de campionat pentru clubul olandez.

Impresionant este faptul că patru dintre cele cinci goluri ale sale în campionat au fost marcate într-un singur meci, când AZ a bătut Heerenveen cu 9-1 pe 14 septembrie. După ce a marcat înainte de pauză, Parrott a reușit un hat-trick în opt minute din repriza a doua. Deloc surprinzător, el a primit o notă perfectă de 10.

Kevin Denkey pentru Cercle Brugge vs St. Gallen

UEFA Europa Conference League a început săptămâna trecută, iar cel mai important rezultat al rundei inaugurale a fost victoria cu 6-2 a lui Cercle Brugge asupra lui St. Gallen. Clubul belgian a fost propulsat spre victorie de atacantul togolez Kevin Denkey, care a marcat trei din cele șase goluri și a dat două pase de gol pentru a obține un 10 perfect.

Denkey a avut un sezon solid pentru Cercle în 2023/24, marcând 27 de goluri în campionat, clubul calificându-se în Europa, și a marcat deja cinci goluri în Jupiler Pro League în acest sezon. Un jucător de urmărit, cu siguranță.

Kevin Denkey s-a dezlănțuit împotriva St. Gallen
Kevin Denkey s-a dezlănțuit împotriva St. GallenOpta by StatsPerform

Guido Burgstaller pentru Rapid Viena vs Wisla

Rămânând în competițiile europene, clubul austriac Rapid Viena se află în acest sezon în Conference League, dar aventura și-a început-o în preliminariile Europa League. În a doua etapă a calificărilor, au întâlnit clubul polonez Wisla Cracovia.

Ei au reușit să se califice mai departe mai ales datorită faptului că și-au învins adversarii cu 6-1 pe teren propriu în manșa secundă. Atacantul veteran Guido Burgstaller a contribuit decisiv la victoria lor, cu un hat-trick în prima repriză. El a ieșit la pauză cu treaba făcută și cu un 10 perfect în carnețel.

Sezoanele recente ale lui Guido Burgstaller
Sezoanele recente ale lui Guido BurgstallerFlashscore

Estevao pentru Palmeiras vs Cuiaba

Estevao, starul în ascensiune al lui Palmeiras, a făcut senzație în etapa a 24-a din Serie A braziliană, la sfârșitul lunii august, când a marcat o dublă și a înregistrat nota 10 în victoria cu 5-0 a echipei sale în fața lui Cuiaba.

În prezent, Palmeiras este pe locul doi în campionat, în spatele lui Botafogo, și se află în lupta pentru titlu. Estevao ar putea fi crucial în următoarele săptămâni, dar dacă credeți că ar putea fi pe punctul de a se transfera în Europa, ei bine, Chelsea îl deține deja! Talentatul jucător în vârstă de 17 ani a debutat anul acesta și la naționala Braziliei.