Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Din play-off la retrogradare! FC Hermannstadt, depunctată de FRF

FC Hermannstadt s-a impus în ultimele două etape în fața Farului și a CFR Cluj
FC Hermannstadt s-a impus în ultimele două etape în fața Farului și a CFR ClujProfimedia
FC Hermannstadt a primit o penalizare de 9 puncte din cauza problemelor financiare pe care le-a întâmpinat în acest sezon.

Într-un comunicat, clubul sibian a precizat că va lupta pe toate căile posibile pentru a-și recupera punctele pierdute.

”În cei 7 ani și jumătate de (scurtă) existență, s-au întâmplat atât de multe la clubul nostru încât foarte probabil cândva se va scrie o carte după care se va face un film. Iată că acum, în prag de sărbători, primim ,,cadou” în premieră o depunctare de 9 puncte. Fără îndoială, situația este una regretabilă, însă noi ne permitem să o catalogăm ca fiind una 100% nemeritată și injustă”, au precizat reprezentanții FC Hermannstadt.

”Depunctarea ne-a fost dictată de către Administrația de Monitorizare Financiară a FRF, fără să se țină cont de noul plan de reorganizare A.F.C.Hermannstadt. Vă reamintim că acest nou plan a fost aprobat săptămâna trecută de către Tribunalul Sibiu și a intrat deja în aplicare.”

”Prin urmare, îi asigurăm pe toți suporterii FCH și pe iubitorii fotbalului sibian că vom lupta până la ultima resursă legală și morală pentru a recupera această pierdere grea! Este vorba despre munca staff-ului administrativ, staff-ului tehnic și mai ales a acestor fotbaliști minunați care ne-au făcut pe toți să fim atât de mândri! Sunt puncte muncite din greu, la care nu vom renunța sub nici o formă.”

Știm că avem dreptate și este o chestiune de timp până când inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv (T.A.S.) din Lausanne, Elveția, ne va recunoaște acest fapt! Așa că vom lupta pe toate căile juridice posibile! În astfel de momente dificile avem nevoie de înțelegerea, răbdarea și susținerea tuturor suporterilor noștri”, se mai arată în comunicatul clubului sibian.

În urma depunctării, FC Hermannstadt a părăsit zona play-off-ului și a ajuns pe locul 9, cu 24 de puncte, situație de care profită Sepsi Sf. Gheorghe, formația covăsneană ocupând acum locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off.

FC Hermannstadt traversa o perioadă bună pe plan sportiv, în ultimele două etape înregistrând două victorii importante: 4-0 cu Farul Constanța și 1-0 cu CFR Cluj.