După presa britanică, și spaniolii anunță câștigătorul Balonului de Aur 2024. Mbappe nu este în Top3!
Engleii de la Daily Mail au fost primii care au anunțat că Vinicius este cel care va câștiga Balonul de Aur.
Acum, și presa spaniolă dă aceeași informație: ”Vinicius primeşte astăzi Balonul de Aur”, titrează cotidianul Marca, referindu-se la ceremonia premiilor Ballon d'Or care va avea loc luni seară la Teatrul Chatelet din Paris.
Conform datelor care circulă pe rețelele de socializare, citate de presa spaniolă, Vinicius Junior, care a jucat un rol fundamental în câştigarea Ligii Campionilor de către Real Madrid în sezonul trecut, a acumulat 630 de puncte în ancheta organizată de France Football, devansându-l pe mijlocaşul spaniol Rodri, campion european cu La Roja, care a primit 576 de puncte.
Pe locul al treilea, cu 422 de puncte, figurează mijlocaşul englez Jude Bellingham, coleg cu Vinicius la Real Madrid şi finalist al EURO 2024 cu selecționata țării sale, în timp ce al patrulea pe listă este francezul Kylian Mbappe, noul recrut al clubului madrilen, cu 372 de puncte.
La feminin, marea favorită la câştigarea Balonului de Aur este spaniola Aitana Bommati, câştigătoarea Ligii Campionilor cu FC Barcelona, cea care a cucerit trofeul France Football şi în sezonul trecut.