Elvețianca Belinda Bencic a câștigat turneul Adelaide International 2
Bencic s-a impus după doar o oră și zece minute de joc, după o partidă în care a reușit 3 ași, față de 2 ai adversarei sale, și a făcut două duble greșeli (una singură pentru Kasatkina).
Ambele jucătoare au acces în finală după ce în penultimul act au beneficiat de retragerea adversarelor lor din cauza unor accidentări, spaniola Paula Badosa pentru Kasatkina, respectiv rusoaica Veronika Kudermetova pentru Bencic.
Paula Badosa, cap de serie numărul nouă, nu a putut juca partida cu Kasatkina din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă, iar Veronika Kudermetova, a șasea favorită, a fost nevoită să se retragă din cauza unei probleme la șold.
Rivalitatea dintre Kasatkina și Bencic, ambele născute în 1997, durează din timpul junioratului. La nivel profesionist, acum este egalitate în meciurile directe, 3-3, Kasatkina câștigând cea mai recentă confruntare, până la Adelaide International 2, cu 6-2, 6-2, în 2021, în turul secund la Roland Garros.
Bencic se impusese la ultimele două dueluri pe hard în aer liber, o dată chiar la Adelaide, cu 6-4, 6-4, în 2020, în primul tur, ulterior jucând finala.