Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Emoții pentru sportivii români. Echipa olimpică a decolat spre Paris: "Plecăm cu încredere"

Echipa olimpică a plecat spre Paris
Echipa olimpică a plecat spre ParisComitetul Olimpic și Sportiv Român
Duminică, 21 iulie, o marte parte din sportivii români au plecat spre Paris pentru a participa la Jocurile Olimpice. Echipa, compusă din 107 sportivi, va reprezenta țara noastră în 10 sporturi diverse, inclusiv înot, canotaj, box și gimnastică artistică.

Printre cei care au făcut declarații emoționante înainte de plecare s-a numărat și înotătorul David Popovici, care le-a urat succes colegilor săi și a subliniat cât de dificil este să ajungi la această competiție prestigioasă.

Popovici, recunoscut pentru realizările sale remarcabile în înot, a exprimat mândria și determinarea întregii echipe și a declarat că sportivii sunt pregătiți să își dea tot ce e mai bun pe terenul de competiție.

David Popvici, declarații înainte de plecarea către Paris

"E atât de greu să te califici la JO. Toată lumea vorbeşte de performanţă, despre medalii, şi e de înţeles, însă e o performanţă impresionantă şi doar să te califici.

Voiam să îi felicit, să ne felicit pe toţi care suntem aici, pentru că suntem totuşi în jur de 100 de sportivi calificaţi aici şi să le urez succes.

Noi suntem sportivi şi avem obiective, nu ne bazăm pe aşteptări, nu ne luăm după aşteptări. Succes nouă! Sperăm că o să vă placă", a declarat Popovici la Aeroportul Henri Coandă.

"Și eu am emoțiii așa cum aveti și voi pentru că emoțiile sunt normale. Plecăm cu încredere în forțele proprii dar și cu iubirea celor de acasă, care nu sunt puțini. Vă doresc să faceți inimile românilor să bată cât mai puternic în toate arenele olimpice. Zburați către cea mai înaltă traptă a podumului! Aveți încredere în voi pentru că puteți. Momentul vostru este acum la Paris! Vă urez să urcați cu toții pe podium!", a declarat și Elisabeta Lipă.

România va fi reprezentată de sportivi de elită care vor concura pentru a obține cele mai bune rezultate și pentru a aduce acasă medalii.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că este încrezător că România va face o ediție a Jocurilor Olimpice foarte bună, chiar dacă a precizat că trebuie să rămânem realişti şi că orice medalie peste şase va fi considerată un plus.

Oficialul COSR s-a arătat convins că România va reuşi să urce în clasamentul pe națiuni față de locul 46 ocupat la Tokyo: "Cât de sus nu ştiu, pentru că diferența foarte mare o face câştigarea medaliilor de aur".

În privința numărului de 107 sportivi calificați la ediția pariziană a Jocurilor Olimpice, Covaliu s-a declarat mulțumit, precizând că în ultima perioadă prezența la competiția supremă a devenit o adevărat performanță, pentru că apar noi țări care investesc foarte mult în sportul olimpic.

Mihai Covaliu spune că gimnastica românească, sportul care a adus cele mai multe medalii olimpice şi care se întoarce după 12 ani cu echipa este pe un trend ascendent, dar departe de forma în care se afla în perioada în care obținea şi 8 medalii olimpice la o singură ediție.

În ceea ce priveşte canotajul, preşedintele COSR este sigur că va rămâne sportul numărul unu al României şi la această ediție a Jocurilor Olimpice.

Covaliu aşteaptă surprize plăcute la Paris, concretizate prin medalii de la canoe, lupte, tenis de masă, box şi gimnastică artistică, dar afirmă că ar vrea să fie contrazis prin performanțe de sportivii pe care nu i-a nominalizat.

Sportivii români calificați la JO 2024

Atletism (13): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole), Andreea Taloş (triplusalt), Diana Ion (triplusalt), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alexandru Novac (aruncarea suliței), Florentina Iuşco (săritura în lungime), Rareş Toader (aruncarea greutății), Daniela Stanciu (săritura în înălțime);

Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);

Canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 - 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuță (C2 - 500 m);

Canotaj (45 locuri cota): simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;

Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike);

Gimnastică artistică (6): echipa feminină (Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarță, Andreea Preda); Andrei Muntean;

Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;

Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg), Loredana Toma (cat. 71 kg)

Înot (3): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber), Rebecca Aimee Diaconescu (200 m liber);

Judo (1): Alex Creț (cat. 90 kg);

Lupte (5): Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (lupte libere, cat. 62 kg), Cătălina Axente (lupte libere, cat. 76 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg), Răzvan Arnăut (lupte greco-romane, cat. 60 kg);

Polo pe apă (13): echipa masculină (Marius Țic, Eduard Drăguşin - portari, Francesco Iudean, Matei Luțescu, Tudor Fulea, Andrei Neamțu, Andrei Prioteasa, Andrei Țepeluş, Nicolae Oanță, Silvian Colodrovschi, Vlad Georgescu, Sebastian Oltean, Levente Vancsik);

Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);

Tenis de câmp (4): Ana Bogdan (simplu feminin, dublu feminin), Jaqueline Cristian (simplu feminin, dublu feminin), Irina Begu (simplu feminin, dublu feminin), Monica Niculescu (dublu feminin);

Tenis de masă (5): echipa feminină (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu; Andreea Dragoman, rezervă), Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt); Bernadette Szocs, Elizabeta Samara (simplu feminin), Ovidiu Ionescu şi Eduard Ionescu (simplu masculin);

Tir cu arcul (1): Mădălina Amăistroaie;

Triatlon (1): Felix Duchampt;

Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6).