Eric Dier: Ar fi greșit să ignorăm controversele din jurul Qatarului
Cu meciul de deschidere al Angliei împotriva Iranului la doar două zile distanță, Dier ar fi fost în mod normal întrebat despre pregătirea echipei sale pentru Cupa Mondială, atunci când s-a întâlnit cu jurnaliștii.
În schimb, jucătorul de 28 de ani, care este prezent la a doua sa Cupă Mondială, a fost bombardat cu întrebări despre numeroasele probleme care din jurul Qatarului care au umbrit pregătirea turneului.
Spre lauda sa, Dier nu a încercat să evite răspunsurile directe.
El a vorbit despre moartea muncitorilor migranți în timpul construcției infrastructurii pentru Cupa Mondială, despre decizia tardivă de a interzice alcoolul în majoritatea zonelor de pe stadioane și despre faptul că unii căpitani de echipă vor purta brățările curcubeu "OneLove".
"Este extrem de dificil pentru noi, ca jucători. Știm că aceste subiecte trebuie abordate", a declarat Dier în cantonamentul Angliei din Doha.
"S-au întâmplat deja multe lucruri, lucruri care sunt foarte dezamăgitoare. Ele vor fi mereu în mintea mea. La construcția stadioanelor, de exemplu. Evident că este o situație teribilă.”
"Bineînțeles că a luat foarte mult din farmecul turneului, pentru că stăm aici și vorbim despre asta în loc să vorbim despre fotbal. Dar nu ne putem ascunde de aceste probleme. Sunt aici și ar fi greșit să le ignorăm".
În ceea ce privește decizia FIFA și a oficialilor din Qatar de a interzice alcoolul pe stadioane, cu excepția zonelor de ospitalitate pentru spectatorii care plătesc mai mult, Dier a spus: "Personal, îmi place să cred că te poți distra și fără alcool.”
"Depinde de noi, pe teren, să asigurăm distracția. Asta este ceea ce va crea atmosfera pe stadioane".
”Principii și valori”
Căpitanul Angliei, Harry Kane, este decis să poarte o banderolă "OneLove" împotriva discriminării, în ciuda faptului că FIFA a anunțat că intenționează să lanseze propria banderolă într-o țară în care relațiile între persoane de același sex sunt pedepsite.
FIFA a confirmat că banderolele sale vor fi purtate în cadrul unui parteneriat cu agențiile Națiunilor Unite.
Federația Engleză de Fotbal a dorit să știe dacă brățările pot fi purtate împreună, dar este pregătită să susțină campania "OneLove" indiferent de situație.
Astfel de subiecte pot scoate jucătorii din zona lor de confort, iar Dier a spus: "Noi suntem fotbaliști, nu politicieni. Când Cupa Mondială a fost atribuită Qatarului în 2010, aveam 16 ani la acea vreme.”
"Aceste decizii sunt luate de oameni mult mai sus de noi. Noi suntem cei care ajungem să stăm aici și trebuie să răspundem la aceste întrebări. Ca echipă, nu ne vom schimba principiile și valorile."
În ciuda tuturor controverselor, Dier este în continuare fericit că se află la Cupa Mondială, după ce a fost lăsat în afara echipei Angliei la Campionatul European de anul trecut, la care naționala Albionului a ajuns până în finală.
"Când am ratat participarea în echipa de la Euro a fost unul dintre cele mai rele momente din cariera mea. Am fost extrem de motivat să mă întorc și să fiu aici, la Cupa Mondială", a spus el.
"Cu toții suntem oameni. Aș minți dacă aș spune că nu m-am gândit că există posibilitatea să nu merg. Aceste gânduri îți trec prin minte.”
"În multe privințe a fost bine pentru mine. M-a forțat să joc cel mai bun fotbal din cariera mea".