Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Europenele de tenis de masă: Medalii de aur și bronz și calificări pentru juniorii U15 și U19

Agerpres
Europenele de tenis de masă: Medalii de aur și bronz și calificări pentru juniorii U15 și U19
Europenele de tenis de masă: Medalii de aur și bronz și calificări pentru juniorii U15 și U19Facebook / Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Toți jucătorii români au reușit calificarea pe tablourile principale de simplu ale Campionatelor Europene de tenis de masă pentru juniori U15 și U19 de la Gliwice (Polonia).

La Under-19 simplu feminin, Elena Zaharia, Bianca Mei-Roșu și Ioana Sîngeorzan au intrat direct pe tabloul principal, iar Evelyn Ungvari și Adela Struna s-au alăturat după grupele preliminare.

Ungvari a câștigat Grupa a 21-a cu trei victorii, 3-0 cu Suzana Milosevic (Muntenegru), 3-0 cu Asia Pogosian (Armenia) și 3-0 cu Dalma Hasanova (Bulgaria).

Adela Struna s-a clasat și ea pe primul loc în Grupa 25, după 3-0 cu Dorina Hudak (Ungaria), 3-1 cu Chrysi Fotiadou (Grecia) și 0-3 cu Aleksandra Titievskaja (Finlanda).

Toți cei cinci băieți de la Under-19 au intrat direct pe tabloul principal, Eduard Ionescu, Dragoș Bujor, Andrei Istrate, Iulian Chiriță, Darius Movileanu, potrivit site-ului Federației Române de Tenis de Masă.

La Under-15, simplu masculin, Robert Istrate, Robert Podar și Mihai Nagy au intrat direct pe tabloul principal, iar Flavius Rus s-a alăturat după ce a ocupat locul secund în Grupa a 16-a preliminară. Rusa a pierdut în fața suedezului Sigge Hedblad cu 0-3, dar i-a învins pe Levi Ulrich (Elveția) cu 3-1 și pe Giorgios Papastavrou (Cipru) cu 3-0.

La simplu feminin, Andreea Jifcu și Andreea Băiașu au intrat direct pe tabloul principal, iar Vivien Tamaș și Alexandra Dicu au venit din preliminarii.

Tamaș a câștigat Grupa a 8-a, după 3-2 cu Ana Sladoje (Bosnia), 3-1 cu Deia Miltanova (Bulgaria) și 3-2 cu Viktoriia Korb (Israel), iar Alexandra Dicu a câștigat Grupa a 18-a, tot cu victorii pe linie, 3-2 cu Angelina Bebawy (Suedia), 3-0 cu Taibe Ruli (Kosovo) și 3-1 cu Ana Leskosek (Slovenia).

România a cucerit deja trei medalii în probele pe echipe, aur la Under-19 (feminin și masculin) și bronz la Under-15 (masculin).

La ediția de anul trecut, de la Belgrad, bilanțul delegației României a fost de 6 medalii de aur, 1 de argint și 3 de bronz. La Under-19, bilanțul a fost de 4-1-3, iar la Under-15 de 2-0-0.