Exclusiv | Ilie Năstase, despre verdictul primit de Halep: ”M-aș duce mâine să fac apel!”
Într-o intervenție pentru Flashscore, fostul mare tenismen Ilie Năstase s-a arătat uluit de pedeapsa primită de Simona Halep, considerând că sentința primită de sportivă este una mult prea mare, în contextul în care a așteptat verdictul timp de mai bine de un an.
”Sunt în tenis de atâția ani, dar nu am auzit de așa ceva la niciun sportiv, este prima oară! Știu că a fost cazul Sharapova, s-a judecat foarte, foarte repede, în două, trei zile, apoi ea a stat un an de zile și a știut ce să facă. Dar așa, să aștepți un an și câteva săptămâni și să vină această decizie.... Fără să dea vreo explicație!”, a declarat Ilie Năstase pentru Flashscore, menționând faptul fostul lider mondial trebuie să aibă o reacție cât mai rapidă și să depună apel la TAS, sentința nefiind una definitivă.
”M-aș duce mâine să fac apel!”
”Sper ca avocații ei să fie rapizi. Să se ducă peste ei, a doua zi! Cum am făcut eu cu domnul Țiriac, când m-au acuzat de rasism. Am fost a doua zi la Londra. Și le-am spus: 'eu vreau să fiu judecat'. Și am fost judecat în două zile. (...)
Eu m-aș duce mâine să fac apel! Mâine! Pentru că știu că nu sunt vinovat! Eu am interesul să joc tenis, a fost numărul unu mondial, nu a fost lăsată să muncească un an de zile.... Că și asta este o treabă: îmi interzici să muncesc? În loc să iei o decizie mai repede, ca să știu: ce îmi dai, cât îmi dai? Mai pot să joc?”
Fostul sportiv al României a accentuat faptul că sentințele dictate de autorități în prezent sunt mult prea aspre și nu se susțin.
”Și poate mulți care așteaptă nu au situația financiară a Simonei, care a câștigat pe dreptul ei, banii ei. Imaginați-vă unul care câștigă, să zicem, 1.000 pe lună și stă un an de zile pe bară. Respectivul ce face? Și toate astea, fără să i se spună nimic...”, a adăugat Năstase.
Citește și: OFICIAL! Simona Halep a fost suspendată 4 ani din tenis