Exclusiv | Fostul preparator fizic al lui Maradona: "Fotbaliștii de astăzi sunt niște oi. Afacerile au distrus jocul”

Fernando Signorini (72 de ani) a călătorit în întreaga lume datorită cunoștințelor sale uriașe de preparator fizic. 

Devenit prieten cu Luis Cesar Menotti și Diego Armando Maradona în perioada în care aceștia jucau la Barcelona, "el Profe" a devenit cel mai bun asistent posibil pentru decarul argentinian, urmându-l din 1983 până în 1994. De la Barcelona până la Cupa Mondială din SUA '94, inclusiv șapte ani la Napoli, Signorini și-a construit o carieră unică, care nu numai că i-a pus în evidență rolul de prim preparator fizic personal al unui fotbalist, dar i-a dezvoltat și spiritul critic față de efortul jucătorilor. Numeroasele accidentări care au precedat Cupa Mondială din Qatar 2022 nu îl surprind deloc...

În cartea dvs. publicată în 2014 "Fotbalul, o chemare la rebeliune. Dezumanizarea sportului" se arată cu degetul spre programul excesiv de încărcat al fotbalului de astăzi, care duce prea des la accidentări.

Afacerile au ajuns să macine spectacolul. Astăzi, calitatea jocului nu mai contează atât de mult precum cantitatea. Câștigarea este singurul lucru care contează, iar pentru restul nu există loc. Este o abordare culturală greșită, care putrezește fotbalul, care devine din ce în ce mai mult un produs și mai puțin un sport.

În meciul său de adio, Diego Maradona a rostit cu lacrimi în ochi celebra frază "la pelota no se mancha" (mingea nu se pătează). În schimb, se pare că s-a întâmplat contrariul...

Dacă fotbaliștii nu spun nimic... se va duce totul de râpă. Diego, în '86, a fost singurul care a spus ce părere are despre calendar, și încă programul nu era atât de aglomerat ca acum! Astăzi, singurul care s-a pronunțat împotriva corupției și a morților din Qatar a fost Philipp Lahm, care nu a mai jucat de ceva vreme. Dacă jucătorii se lasă manipulați de afaceri, este problema lor.

Avem nevoie de un sindicat internațional al fotbaliștilor.

Dar nimeni nu vorbește, nimeni nu acționează. Atât de mulți sunt multimilionari și totuși nu se fac auziți și nici nu dau dovadă de solidaritate față de colegii lor mai puțin norocoși. Ei ar putea avea o putere imensă și totuși nu și-o exercită. Fotbalul este un sport colectiv, dar jucătorii nu au fost educați în spiritul umanității și fiecare se gândește la el însuși, ajungând să devină din ce în ce mai egoiști. Fotbaliștii ar trebui să-și amintească faptul că fără ei nu există spectacol. Care ar fi impactul mediatic al unui sindicat al jucătorilor? Nici măcar FIFA nu s-ar putea opune...Este un produs care se vinde mult, poate prea mult...

Iar oamenii continuă să o consume. Totul este o prostie. Gândiți-vă că zilele trecute am urmărit finala Supercupei Argentinei cu vecinul meu, un fan al lui Racing. La finalul meciului, văzând că i-am purtat noroc, mi-a spus să merg la el acasă pentru debutul Argentinei împotriva Arabiei Saudite, la șapte dimineața! I-am spus: "Nu conta pe mine" (râde).

Care este diferența dintre o Cupă Mondială la sfârșitul sezonului față de una care se desfășoară la mijlocul acestuia?

La finalul sezonului, jucătorii vin într-o stare mult mai bună, pentru că atunci când se termină campionatul, singurii care au fost nevoiți să depună mult efort sunt cei care au ajuns în semifinalele și finala Ligii Campionilor. Acum, însă, cu un program atât de strâns, este o altă problemă. Înainte existau cel puțin două săptămâni de pregătire, acum unele echipe nu au nici măcar una...

În cartea publicată în urmă cu opt ani, titlul vorbește despre "dezumanizarea" sportului.

Un titlu premonitoriu, dar deja la vremea respectivă era evident acest proces de pierdere a unei umanități care ar fi trebuit, în schimb, să fie recuperată pentru construcția culturală a claselor populare. Dar nimănui nu-i pasă de toate acestea. Aici, în Argentina, un băiat de 18 ani s-a sinucis pentru că a fost exclus de pe lista de convocare a unei echipe. Și nu este primul caz. Dar ce fac guvernele în această privință?

Totul a scăpat de sub control, se pare.

Este circul roman. Este ca în arenă, doar că în loc să fie lei împotriva gladiatorilor, sunt oameni care se întrec între ei. Iar fotbalul merge mână în mână. Este o activitate care nu poate fi oprită în niciun moment.

L-ați însoțit pe Maradona la Cupa Mondială din '86 și '90, când Diego era fotbalist. Care a fost cea mai vizibilă schimbare, 20 de ani mai târziu, când ați fost antrenorul întregii echipe naționale, inclusiv al lui Messi, în perioada în care Maradona era selecționer? 

Fără îndoială, timpul de pregătire pentru Africa de Sud a fost foarte scurt, deoarece am avut un cantonament de doar nouă zile. În comparație, este suficient să ne gândim că în 1978 Cesar Menotti și-a început pregătirea cu patru luni mai devreme, deoarece jucătorii pe care îi avea la dispoziție erau toți implicați în campionatul argentinian (în afară de Mario Alberto Kempes n.r.). În 1986 am avut în total patruzeci de zile. 

Ați urmărit procesul de recuperare fizică a lui Diego (n.r. - Maradona) după ce și-a rupt glezna. Este o concluzie de la sine înțeleasă faptul că o accidentare la nivelul articulațiilor este mai dăunătoare decât una musculară, cea mai frecvent întâlnită în perioada recentă în rândul jucătorilor?

Da, dar depinde de gradul de vătămare. Și nu există doar problema recuperării fizice, ci și cea a recuperării mentale. O accidentare îți pune o mulțime de îndoieli. În Argentina spunem: "Cine se arde cu lapte, de îndată ce vede o vacă plânge". Mulți reduc discursul doar la recuperarea fizică, însă problema de bază este cea mentală.

Dați-ne câteva exemple.

În 1978, Menotti îl convocase deja pe Ricardo Bochini la Cupa Mondială, deși era convins că acesta suferă de cancer. În schimb, jucătorul nu a avut nimic. Cu toate acestea, a fost atât de influențat de această ipoteză încât a performat dezamăgitor la antrenamente și nu a mai fost convocat pentru Cupa Mondială. Aspectul emoțional este decisiv și nimeni nu ține cont de el.

Iar această obligativitate este cea care mă deranjează cu adevărat. Jucătorii sunt ultima roată a căruței, când de fapt ei ar trebui să fie la conducere. Imaginați-vă ce ar putea să facă diverși fotbaliști, precum Messi, Benzema, De Bruyne, Salah... Pentru mine, nu ar trebui să se teamă nici măcar de o audiere la Tribunalul de la Haga. Cum este posibil ca ei să nu se facă auziți? Îmi amintește foarte mult de dialectica stăpân-servitor a lui Hegel, cu sistemul care se folosește de fotbal pentru a transmite un mesaj greșit, anume acela că trebuie să câștigi forțat, iar eșecul înseamnă faliment. 

Oare tot acest circ riscă să strice spectacolul meciului?

În mod evident, da. De asemenea, gândiți-vă la ipoteza unei remize care să ducă la prelungiri, care poate apărea și pe o vreme călduroasă. Asta înseamnă 30 de minute de efort în plus. Dar de ce se joacă prelungiri? Pentru că sunt 30 de minute în plus de publicitate. Și cât costă un minut de publicitate? De asemenea, spectacolul va fi foarte slab, pentru că nu sunt multe echipe pot merge până la capăt și să concureze cu adevărat. După părerea mea, ar trebui să joace zece echipe naționale și să joace toate meciurile fiecare împotriva celeilalte. Pentru că, în formula actuală, nu câștigă cel mai bun, ci cel care îl învinge. Și, uneori, chiar și prin noroc.

În Argentina, unde inflația este galopantă și tot mai multe familii trăiesc sub pragul sărăciei, circul referitor la ”pâine și fotbal” face multă vâlvă în zilele premergătoare Cupei Mondiale din Qatar...

Este o consecință a faptului că fotbalul a devenit o afacere pură. O afacere frivolă care îi face pe oameni să creadă că trebuie să participe și să simtă tricoul și alimentează un sentiment stupid de patriotism. 

Totuși, această tendință este parțial justificată de faptul că aceasta va fi ultima Cupă Mondială a lui Lionel Messi.

Nu sunt sigur că va fi ultima Cupă Mondială a lui Messi (35 de ani). Dimpotrivă, voi spune că, pentru mine, el poate continua să joace încă mulți ani, poate jucând un pic mai mult în spate sau intrând pe final. Vorbim despre un geniu care se naște din când în când. Messi a ajuns miraculos la scurt timp după Diego, dar asta e o coincidență. În plus, vă spun un lucru: îi vor oferi atât de mulți bani ca să nu renunțe, încât se poate întâmpla orice...

Dorința sa enormă de a evolua la Cupa Mondială din Qatar se cunoaște deja. Cu toate acestea, v-ați bucura să vedeți Argentina campiona lumii?

M-aș bucura pentru jucători și pentru staff-ul tehnic. Și, de asemenea, pentru băieții argentinieni fără resurse economice a căror singură bucurie este să-și vadă idolii triumfând. Dar pentru nimeni altcineva.