Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

FC Argeș - Rapid 1-1. Parada lui Moldovan din final aduce un punct pentru giuleșteni

Rapid București rămâne pe locul 3 în Superliga
Rapid București rămâne pe locul 3 în SuperligaProfimedia
FC Argeș și Rapid București au remizat, 1-1, în cadrul rundei 19 din Superliga. Giuleștenii au semnat cele mai mari ocazii de gol, iar în finalul partidei au fost chiar aproape de o înfrângere.

Rapidiștii au început în forță și în minutul 2 al partidei deja reușeau să marcheze prin Ştefan Pănoiu, care a profitat de o ieșire greșită a portarului Alexandru Greab.

Statisticile arată că reușita lui Pănoiu a fost cel de-al patrulea cel mai rapid gol din acest sezon al Superligii, înscris după 92 de secunde.

În minutul 9, Dugandzic a primit o pasă bună în careu de la Pănoiu, însă șutul atacantului croat a fost salvat de această dată de portarul argeșenilor.

Emmers a încercat și el poarta cu un șut puternic din afara careului, însă Greab s-a opus și de această dată. 

La pauză, giuleștenii intrau la cabine în avantaj și cu foarte multe ocazii irosite într-o primă repriză pe care au controlat-o din punct de vedere al jocului.

La reluarea jocului, argeșenii s-au coordonat mai bine în teren și au ratat o primă ocazie de a egala în minutul 59, când lovitura de cap a lui Garita a trecut aproape de stâlpul din stânga.

După câteva secunde însă, FC Argeș avea să egaleze după o minge respinsă greșit de defensiva Rapidului. Era minutul 60 când Ionuț Andrei Şerban a profitat de eroarea giuleștenilor și l-a învins pe Moldovan cu un șut puternic din 11 metri.

Calcan a trecut și el pe lângă gol în minutul 67, după ce Belu-Iordache a respins o centrare bună venită de la Garita.

Cea mai mare ocazie a partidei a fost semnată tot de gazde, în minutele de prelungire ale partidei. O paradă fenomenală a lui Horațiu Moldovan în fața lui Bryan Alceus.

Pentru Rapid este a treia etapă consecutivă fără victorie, clasându-se în continuare pe locul trei în Superliga, în timp ce FC Argeș ocupă locul 10.