FCSB, primul transfer după câștigarea SuperLigii. Achiziție de Champions League
După victoria cu 2-1 în fața Farului, FCSB și-a asigurat matematic titlul de campioană.
Conducerea se gândește deja la preliminariile Champions League și vrea un parcurs cât mai bun.
E nevoie, însă, de jucători cu experiență iar prima variantă ar fi revenirea lui Florin Tănase.
Fostul jucătorul al celor de la FCSB evoluează în acest moment în Arabia Saudită, la Al Akhdoud, dar va rămâne liber de contract în vară.
Totuși, pentru ca el să revină în România e nevoie ca atacantul să nu găsească o înțelegere mai bună.
Tănase e unul dintre cei mai prolific jucători din istoria FCSB: a marcat 76 de goluri în 189 de partide.
FCSB se va întări și în sectorul defensiv prin revenirea lui Malcom Edjouma, împrumutat la Bari.
Italienii au dat 200.000 de euro pentru împrumutul său, dar nu au mai achitat alți 600.000 pentru un transfer definitiv și au preferat să-l cedeze înapoi în România.
Gol imens lăsat de Florinel Coman
Este foarte probabil ca cel mai valoros jucător al FCSB-ului și principalul artizan al cuceririi titlului să plece în această vară.
Coman va semna cel mai probabil cu Al Duhail din Qatar pentru 5 milioane de euro.
Campioana are nevoie astfel de cel puțin un nou atacant, mai ales că și italianul Andrea Compagno a plecat.
Conducerea a dezvăluit că a purtat deja discuții pentru Denis Alibec și Louis Munteanu.
Primul joacă încă în Qatar, iar Munteanu e împrumutat de Fiorentina la Farul.