Federația Spaniolă de Fotbal renunță la prelungiri în meciurile din Supercupă
Federația Regală Spaniolă de Fotbal (RFEF) a anunțat că va elimina prelungirile în caz de egalitate la următoarea Supercupă a Spaniei, care se va disputa între 8 și 12 ianuarie 2025 la Riad (Arabia Saudită) și la care vor participa Real Madrid, FC Barcelona, Athletic Club și Mallorca.
Aceeași măsură va fi adoptată și pentru turneul feminin, care va avea loc în perioada 21-26 ianuarie anul viitor și la care vor participa Real Madrid, FC Barcelona, Atlético și Real Sociedad.
"Prin această modificare, RFEF răspunde solicitărilor cluburilor care participă la aceste turnee și încearcă să atenueze minutele jucate de fotbaliști, așa cum a făcut deja în alte competiții, cum ar fi Copa de SM el Rey sau Copa Federación și în conformitate cu ceea ce se implementează în alte competiții similare la nivel european și mondial", precizează organismul de conducere al fotbalului spaniol în declarația sa.
Declarația RFEF
"Comisia Delegată a Federației Regale Spaniole de Fotbal a aprobat o modificare a Bazelor de Reglementare și a Regulilor de Competiție pentru a elimina perioada de prelungire a Supercupei Spaniei, atât în format masculin, cât și feminin.
”Prin această modificare, RFEF răspunde solicitărilor cluburilor participante la aceste turnee și încearcă să atenueze minutele de competiție pentru jucători, așa cum a făcut deja în alte competiții precum Copa de SM el Rey sau Copa Federación și în conformitate cu ceea ce se implementează în alte competiții similare la nivel european și mondial.
”Prin urmare, dacă la sfârșitul timpului regulamentar există încă o egalitate între participanți, învingătoarea va fi decisă direct prin lovituri de departajare".