FIFA urmează exemplul UEFA și ridică suspendarea echipelor ruse
Confirmarea a sosit miercuri după-amiază, după ședința Consiliului Executiv FIFA.
În urma acestei decizii, echipele masculine și feminine Under 17 ani pot concura la Cupa Mondială, dacă se califică.
FIFA ridică suspendarea cu următoarele condiții: naționalele vor juca sub denumirea de Uniunea Rusă de Fotbal, imnul va fi intonat și echipele nu vor putea purta echipamentul național și vor evolua în culori neutre.
FIFA anunțase suspendarea echipelor rusești pe 28 februarie, în urma invaziei din Ucraina.
Citește și: Decizie UEFA: Echipele de tineret din Rusia, admise în competițiile europene cu restricții
Reamintim că UEFA a luat o decizie identică în urmă cu o săptămână, în urma căreia mai multe țări europene au anunțat că vor boicota meciurile cu naționalele Rusiei. Printre țările care se opun ridicării restricțiilor se numără și România, FRF anunțând oficial că nu va juca meciuri împotriva reprezentantelor Rusiei.
Anglia, Polonia, Letonia, Lituania, Suedia, Norvegia și Finlanda au anunțat deja că nu vor juca împotriva echipelor din Rusia.