Florinel Coman, condamnat la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității
În februarie 2021, Florinel Coman a fost surprins pe Autostrada A2 cu viteza de 165 km/h, iar când a fost oprit de poliția rutieră a prezentat un document aparent emis în Ucraina, dar care s-a dovedit a fi fals.
Conflictul armat din Ucraina a îngreunat procedurile juridice, dar în cele din urmă dosarul a fost soluționat, anunță gândul.ro. Internaționalul român risca până la cinci ani de închisoare, dar în cele din urmă a primit doar o condamnare de 11 luni cu suspendare.
Sentința este defalcată astfel: 9 luni pentru conducerea fără permis, două luni pentru uz de fals și 4 luni pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. După contopirea pedepselor au rămas doar 11 luni, celor 9 luni pentru conducerea fără permis adăugându-se doar o treime din cealaltă sentință, adică două luni din șase.
Florinel Coman și-a recunoscut fapta și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției. El a admis că permisul arătat polițiștilor rutieri era unul fals, achiziționat online cu 1.500 de euro.
În plus, Coman a mai fost obligat la 30 de zile de muncă în folosul comunității la Direcția Educație Cultural – Sportivă și Îngrijiri Comunitare din orașul ilfovean Voluntari. Aici trebuie ”să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile și să urmeze un program de reintegrare socială”.
Jucătorul a cerut instanței să fie iertat de această obligație, având în vedere că acum locuiește în Qatar.